De la inceputul acestei luni, metalul galben a castigat peste 8%, consecinta a faptului ca investitorii s-au indreptat spre active sigure, dupa ce administratia de la Casa Alba a anuntat ca este pregatita sa impuna tarife suplimentare tarilor europene care se opun dorintei sale de a anexa Groenlanda, punand sub semnul intrebarii existenta NATO.
Deprecierea consistenta a monedei americane a ridicat cotatia metalului galben de la maximul de 4.698 dolari/uncie, atins la inceputul saptamanii, la unul nou de 4.748,90 dolari/uncie. La randul sau, pretul gramului de aur a urcat de la 656,9613 lei la un nou record de 660,2411 lei.
Cursul euro a urcat de la 5,0921 la 5,0927 lei, maxim al ultimelor trei saptamani, efect al cresterii cotatiilor din piata la 5,091 – 5,094 lei.
Conform unei analize a Libra Internet Bank, evolutia din acest an a monedei nationale va fi influentata de capacitatea de absorbtie a fondurilor europene. Aceasta ar urma sa stabilizeze cursul euro la 5,10 – 5,15 lei, valoare apropiata de media de 5,11 lei anticipata de Comisia de Prognoza.
Tendinta de scadere a dobanzilor interbancare s-a temperat, in conditiile in care indicii ROBOR la trei si sase luni au atins cel mai mic nivel al ultimelor noua luni.
Martea aceasta, indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a scazut de la 5,98 la 5,97%. Indicele la sase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 6,09%, iar cel la 12 luni de la 6,27 la 6,26%.
Martea si miercurea viitoare se va desfasura prima sedinta de politica monetara a Rezervei Federale americane, motiv pentru investitori sa-si ia pozitii de protectie. Aceasta a ridicat euro pana la 1,1768 dolari, maximul ultimelor trei saptamani, astfel ca in piata locala cursul monedei americane a scazut de la 4,3799 la 4,3442 lei.
Majorarea cererii de moneda elvetiana, considerata drept un refugiu in perioadele tulburi, a ridicat cursul acesteia de la 5,4851 la 5,4978 lei. In schimb, cursul lirei sterline s-a retras de la 5,8746 la 5,8542 lei.
In regiune, media monedei poloneze s-a depreciat la 4,2279 zloti/euro iar a celei maghiare s-a intarit marginal la 385,43 forinti/euro.
Bitcoin a scazut la 90.611 – 92.806 dolari iar ethereum la 3.053 – 3.197 dolari. (Radu Georgescu)

