La inceputul acestei saptamani pretul gramului de aur a atins un maxim de 703,3520 lei, in timp uncia a urcat pana la 5.110,90 dolari.
Vremurile complicate prin care trecem din punct de vedere economic si geopolitic au creat mediul propice pentru metalul galben care a crescut miercurea aceasta la un nou record de 5.312,40 dolari/uncie, mai mult cu peste 20% fata de inceputul anului, ceea ce a impins gramul de aur la 720,7478 lei lei, fata de 621,3365 lei, in prima sedinta din 2026.
La randul sau, argintul a atins un nou record de aproape 116 dolari/uncie.
Noul puseu apreciativ al metalelor pretioase a aparut in urma ultimelor declaratii facute de presedintele Trump chiar inainte de decizia de politica monetara care urma sa fie luata miercuri de Rezerva Federala americana.
Aceasta a afirmat ca actuala depreciere a monedei americane, care a atins un minim al ultimilor patru ani fata de euro, este „grozava”, continuand sirul de declaratii referitoare la dorinta sa de a avea un dolar mai slab, care ar putea dinamiza exporturile americane, chiar daca aceasta ar crea un nou puseu inflationist.
Aceste masuri deschid cutia Pandorei in privinta declansarii unui razboi al valutelor, iar oficiali ai BCE au declarat ca sunt necesare masuri care sa stopeze supraaprecierea euro, evolutie ce pune in pericol exporturile europene, in special cele de vehicule.
In noaptea de marti spre miercuri, euro a urcat in piata asiatica pana la 1,2046 dolari, dupa care s-a retras spre 1,1970 dolari, castigul din ultimele 12 luni fiind de circa 15%.
In piata locala, cursul monedei americane a scazut de la 4,2871 la 4,2490 lei, fata de 4,3532 lei, in urma cu o saptamana.
Reducerea plasamentelor in dolari le-au majorat pe cele in active considerate mai riscante a asigurat stabilitate monedelor de la marginea zonei euro.
Cursul euro a revenit la valoarea stabilita luni de 5,0960, de la 5,0959 lei in sedinta precedenta, respectiv 5,0961 lei, in urma cu o saptamana, iar tranzactiile se realizau in culoarul 5,095 – 5,098 lei.
Sondajul din decembrie efectuat in randul membrilor CFA Romania nu anticipeaza o evolutie pozitiva pentru moneda nationale, valoarea medie a anticipatiilor pentru orizontul de 6 luni al cursului euro se afla la 5,1375 lei, respectiv la 5,1894 lei pentru orizontul de 12 luni.
Caderea dolarului a amplificat cererea de moneda elvetiana care a revenit sub pragul de 0,92 franci/euro, astfel ca media ei a urcat la un nou record de 5,5418 lei, depasindu-l pe cel de 5,5322 lei atins luni. In schimb, lira sterlina s-a depreciat de la 5,8732 la 5,8622 lei, mai sus totusi fata de cea de miercurea trecuta care a fost de 5,8358 lei.
Tendinta de scadere a dobanzilor interbancare a continuat la jumatatea acestei saptamani, in conditiile unei lichiditati excesive si a lipsei interventiilor BNR.
Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a scazut de la 5,90 la 5,89%. Indicele la sase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborat de la 6,01 la 5,99%, iar cel la 12 luni de la 6,154 la 6,13%.
Bitcoin, care a scazut la sfarsitul saptamanii trecute la 86.000 dolari, fluctua in culoarul 88.737 – 90.062 dolari, iar ethereum se tranzactiona intre 2.983 si 3.041 dolari. (Radu Georgescu)

