Pretul gramului de aur a depasit o noua bariera si a urcat de la vechiul maxim istoric de 720,7478 lei la cel nou de 755,1450 lei, evolutie la care au contribuit atat cresterea de joi a cursului monedei americane cat si, in special, atingerea de catre metalul galben a unui nou record de 5.595,47 dolari/uncie!
Argintul a depasit, in premiera, pragul de 120 dolari/uncie. In schimb, platina nu a reusit sa treaca de 2.844,29 dolari/uncie, recordul atins la inceputul saptamanii trecute.
Media monedei elvetiene a urcat de la 5,5418 lei la un nou maxim istoric de 5,5548 lei, dupa ce a atins un minim istoric fata de euro de 0,9163 franci/euro si cel mai ridicat nivel fata de dolar din ultimii aproape 11 ani. Evolutia se datoreaza majorarii plasamentelor in franc, considerat drept un „refugiu sigur”, investitorii cautand alternative la moneda americana, precum aurul sau yenul japonez.
Cresterea metalului galben s-a amplificat odata cu noile declaratii facute de Donald Trump in privinta unei posibile interventii armate in Iran, ceea ce a umbrit decizia de miercuri a Rezervei Federale americane de a mentine rata cheie in culoarul 3,50 – 3,75%, si a intrerupt ciclul de normalizare a politicii sale monetare, inceput in septembrie. Majoritatea analistilor considera ca Fed ar putea opera o noua reducere spre finalul acestui an.
Leul s-a disociat de evolutia altor monede de la marginea zonei euro, ale caror cursuri s-au depreciat la 4,2072 zloti/euro, respectiv 381,57 forinti/euro.
In piata locala, cursul monedei unice a scazut modest de la 5,0960 la 5,0957 lei, iar tranzactiile se realizau in culoarul 5,095 – 5,097 lei.
Aprecierea leului a fost insotita de continuarea procesului de scaderea indicilor ROBOR, stimulat de faptul ca BNR nu mai sterilizeaza excesul de lichiditate din piata monetara iar bancile isi plaseaza excedentul de lei in depozite la banca centrala pentru care obtin o dobanda de 5,5%.
Joi, indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a coborat de la 5,89 la 5,88%. Indicele la sase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a alunecat de la 5,99 la 5,97%, iar cel la 12 luni a stagnat la 6,13%.
Statul s-a imprumutat, joi, cu aproape 1,2 miliarde lei pentru care a acceptat o dobanda medie anuala de 6,08% pana la scadenta din aprilie 2028, in timp ce ofertele de cumparare s-au ridicat la aproape 3,3 miliarde lei. La aceasta suma s-au adaugat alte 800 milioane lei cu scadenta iulie 2031 la un randament mediu anual de 6,34%.
Euro a urcat la jumatatea saptamanii la 1,2046 dolari, maxim al ultimilor patru ani, insa s-a retras joi la 1,1938 – 1,1997 dolari, pe fondul marcarilor de profit, ceea ce a ridicat cursul monedei americane de la 4,2490 la 4,2651 lei.
Media lirei sterline a urcat de la 5,8622 la 5,8825 lei.
De obicei, deprecierea monedei americane avea un efect pozitiv asupra monedelor digitale, prin cresterea cotatiilor. In prezent, rolul tot mai important pe care il au asa-numitele „stable coin” (monede stabile) care sunt legate de dolarul american, afecteaza performanta criptomonedelor.
Bitcoin a scazut la 87.619 – 89.221 dolari iar ethereum la 2.920 – 3.008 dolari.

