Adunarea Generala a Membrilor CCIA Timis, intrunita in 24 februarie 2026, statutar convocata si constituita, a reales cu unanimitate de voturi in functia de presedinte pentru mandatul 2026-2031 pe dna Florica Chirita.
La lucrarile Adunarii Generale au fost prezenti 63 de membri, toti prezenti prin mandat, din care 61 cu drept de vot. In debutul interventiei sale, presedintele reales a prezentat motivele care au stat la baza noii candidaturi, subliniind dorinta ferma de a consolida un management cameral colaborativ si stimulativ, fundamentat pe o experienta de peste 35 de ani in cadrul organizatiei.
Domnia sa a evidentiat necesitatea continuarii parcursului inceput in urma cu patru ani – un drum deloc simplu, marcat de provocari si efort sustinut, dar si de satisfactii importante la nivel organizational, impartasite cu intreaga comunitate camerala.
Totodata, a aratat ca evolutia ascendenta a Camerei in ultimii ani a fost posibila prin adaptarea permanenta la dinamica fara precedent a mediului economic si printr-o abordare strategica bazata pe continuitate si viziune pe termen lung. Strategia pentru noul mandat vizeaza mai multe directii de actiune, reunite sub un obiectiv comun: nu de a fi cea mai mare camera de comert din Romania, ci cea mai performanta.

In continuarea alocutiunii, presedintele in exercitiu a realizat o succinta retrospectiva a principalelor initiative si proiecte derulate in mandatul 2022-2026, care au contribuit semnificativ la consolidarea si vizibilitatea institutiei.
Printre acestea se numara organizarea de intalniri si vizite oficiale, conferinte nationale si internationale, forumuri de afaceri si misiuni economice, seminarii de informare si instruire pentru companii privind reglementarile legislative, implicarea activa in sustinerea domeniului medical, dezvoltarea unor servicii personalizate dedicate mediului de afaceri, precum si organizarea Galei Excelentei in Afaceri.

De asemenea, a fost evidentiata recunoasterea acordata de Ministerul Afacerilor Externe pentru contributia sustinuta la promovarea internationala a mediului de afaceri romanesc si timisean.
Prezentarea intitulata “Sub semnul performantei institutionale: bilantul unei conduceri de succes” a fost insotita de imagini reprezentative din activitatea CCIAT.
In cadrul sedintei au fost aprobate Raportul Colegiului de Conducere privind activitatea organizatiei in mandatul 2022–2026, raportul comisiei de cenzori si raportul de audit financiar. De asemenea, cu unanimitate de voturi, a fost aprobata modificarea si completarea Statutului Camerei, in conformitate cu prevederile Legii nr. 4/12.12.2025 de modificare a Legii camerelor de comert din Romania nr. 335/2007, referitoare la durata mandatului presedintelui, vicepresedintilor si membrilor Colegiului de Conducere, care devine de 5 ani, in loc de 4 ani.
Totodata, a fost validata componenta noului Colegiu de Conducere pentru mandatul 2026- 2031, format din trei vicepresedinti – Milita Pleascar, Darius Georgiu si Lucian Galosi – si membrii Carmen Caragea, Ioan Constantin Paulescu si Toma Remus Misca.
In incheierea sedintei, presedintele reales a transmis un mesaj de profunda emotie si recunostinta:
„Va multumesc pentru increderea pe care mi-ati acordat-o, este o onoare care ma copleseste de emotie si, totodata, ma obliga la si mai multa responsabilitate. Cu greu pot cuprinde in cuvinte ceea ce simt astazi, la 36 de ani de cand am pasit pentru prima data in Camera de Comert, timida, dar cu visul curajos de a muta muntii din loc. Nu i-am mutat, dar, cu rabdare si credinta, am urcat pas cu pas.
In acesti ultimi 4 ani de mandat, am cautat sa raman pe drumul ales, cu demnitate si corectitudine, alaturi de Dumneavoastra, membrii nostri. Recunostinta mea se indreapta catre fiecare dintre dumneavoastra, catre echipa mea si catre familia care mi-a fost sprijin in fiecare clipa. Aceasta reusita nu imi apartine doar mie, este succesul unei comunitati unite prin viziune, munca si incredere.
Va promit, cu toata sinceritatea, ca vom continua impreuna drumul pe care l-am inceput, impreuna! Iar daca, peste ani, se va spune ca aceasta camera de comert a crescut frumos, sa stiti ca nu va fi povestea unui OM, ci povestea unei INIMI COLECTIVE care a batut la unison. Va multumesc pentru ca astazi mi-ati dat nu doar un mandat, ci un SENS. Iar acest SENS il voi purta cu mine atata timp cat voi avea puterea sa spun, cu mandrie si respect: SUNTEM IMPREUNA!”.
Informatii suplimentare la tel. 0722503138, e-mail: rolinic@cciat.ro, Rodica Olinic – consilier Relatii Publice.
(CCIA Timis, Rodica Olinic)

