ANAF: Cinci inspectori au fost declarati in stare de incompatibilitate, dupa ce au reprezentat firme private pe care trebuiau sa le verifice

Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a identificat cinci functionari, din cadrul Directiei Regionale a Finantelor Publice Iasi, care se aflau in situatii de incompatibilitate.

Functionarii detineau certificate digitale calificate pe care le foloseau pentru a reprezenta interesele unor firme private, in timp ce exercitau atributii specifice functiei detinute in cadrul ANAF.

Ce au descoperit inspectorii ANAF

Potrivit legii[1], un functionar public nu poate fi, in acelasi timp, mandatar sau reprezentant al unei persoane juridice in legatura cu functia sa[2]. Cei cinci angajati nu au respectat aceste prevederi, fiind implicati in proceduri de administrare fiscala pentru contribuabili pe care ii reprezentau.

Avand in vedere gravitatea situatiei, ANAF va sesiza Agentia Nationala de Integritate (ANI).

Precizam ca, pentru a preveni pe viitor astfel de situatii, verificarile interne vor fi intensificate.

(ANAF, Comunicat)

NOTA: [1] art. 44 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu modificările şi completările ulterioare

[2] art. 94 (4)  din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demni­tăţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi com­pletările ulterioare.

 

Leave a Reply