Cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Arhiepiscop si Mitropolit Ioan al Banatului, sambata, 4 aprilie 2026, in ajunul marelui praznic al Intrarii Domnului in Ierusalim, Arhiepiscopia Timisoarei a organizat traditionalul pelerinaj de Florii.
Evenimentul a inceput la ora 17 si a reunit ierarhi, preoti si credinciosi din parohiile orasului, intr-un moment de comuniune si traire spirituala profunda.
Pelerinajul s-a desfasurar pe doua trasee, ambele avand ca punct final Catedrala Mitropolitana din Timisoara. Prima procesiune a pornit la ora 17,30 de la Biserica Ortodoxa din Piata Alexandru Mocioni (Küttl) si a urmat traseul bulevardul 16 Decembrie 1989 – Podul Traian – Catedrala Mitropolitana. Cea de-a doua coloana a plecat la ora 17,40 de la Mitropolia Banatului, de pe bulevardul C.D. Loga nr. 7, si s-a indreptat spre acelasi punct final.
La sosirea participantilor, manifestarea a continuat cu slujba Vecerniei Mari, unita cu Litia, oficiata la catedrala.
Pelerinajul de Florii, organizat anual in ajunul acestei sarbatori importante, reprezinta o invitatie adresata credinciosilor de a-L insoti simbolic pe Mantuitorul Iisus Hristos pe drumul Patimirilor, pregatind sufletele pentru bucuria Invierii. (I.P.)

