ISU Timis: Gestionarea situatiilor de urgenta in perioada Pastelui ortodox / “Lumanarile si candelele sa nu fie amplasate in apropierea hainelor sau a altor materiale textile”

In perioada minivacantei prilejuite de Sfintele Sarbatori Pascale, peste 130 de pompieri militari din judetul Timis vor fi zilnic la datorie, pentru a asigura interventia rapida in situatii de urgenta.

Echipajele de interventie, care incadreaza peste 50 de mijloace tehnice, sunt pregatite sa actioneze pentru acordarea asistentei medicale de urgenta, stingerea incendiilor si salvarea persoanelor din medii ostile vietii. Raspunsul la urgentele medicale este asigurat prin intermediul a peste 25 de echipaje SMURD, precum si a doua motociclete.

In noaptea de Inviere (in perioada 11 aprilie, ora 22 – 12 aprilie, ora 03), pompierii din cadrul celor 7 subunitati de interventie vor asigura masurile de prevenire si interventie in cazul producerii unor situatii de urgenta in zona lacasurilor de cult unde se preconizeaza un numar mare de participanti (Catedrala Mitropolitana, Manastirea Timiseni-Sag, Manastirea Cebza, Manastirea Romanesti, Biserica Ortodoxa Nasterea Maicii Domnului din Buzias, Biserica Ortodoxa Adormirea Maicii Domnului din Lugoj si Biserica Ortodoxa Sannicolau Mare).

In perioada premergatoare, respectiv in ultimele doua saptamani, inspectorii de prevenire au desfasurat activitati de verificare la lacasurile de cult, precum si la spatiile de cazare din incinta manastirilor. In urma acestor controale, au fost transmise masuri si recomandari pentru prevenirea incendiilor care pot aparea in timpul slujbelor religioase.

Totodata, aceste informatii au fost comunicate Arhiepiscopiei Timisoarei si Episcopiei Sarbe din Timisoara, care, prin propriile canale de informare, sprijina diseminarea mesajelor preventive in randul personalului clerical si auxiliar din judet.


Pe timpul slujbelor religioase, se recomanda ca lumanarile si candelele sa nu fie amplasate in apropierea hainelor sau a altor materiale textile, pentru a preveni aprinderea acestora ori a parului. De asemenea, trebuie evitata deplasarea cu lumanari aprinse in autovehicule. In ceea ce priveste parcarea, conducatorii auto sunt rugati sa nu blocheze caile de acces destinate autospecialelor de interventie din apropierea lacasurilor de cult.

Pentru prevenirea unor evenimente nedorite in aceasta perioada, este important ca, in locuinte, lumanarile si candelele aprinse sa fie amplasate doar in suporturi incombustibile (de exemplu, intr-o farfurie cu putina apa) si la distanta de perdele, obiecte din lemn sau aparate electrocasnice.

In nicio situatie acestea nu trebuie lasate nesupravegheate, iar adormirea cu lumanari aprinse este extrem de periculoasa si trebuie evitata.
Totodata, nu lasati sursele de foc la indemana copiilor si acordati o atentie sporita persoanelor varstnice sau altor categorii vulnerabile, pentru a preveni situatiile in care viata sau bunurile pot fi puse in pericol.

Mai multe informatii despre modul de comportare in cazul producerii unor situatii de urgenta pot fi obtinute prin accesarea platformei nationale de pregatire in situatii de urgenta https://fiipregatit.ro si aplicatia de mobil DSU.

ISU Timis ramane permanent la datorie pentru protejarea vietii, bunurilor si mediului, actionand cu responsabilitate si profesionalism in sprijinul comunitatii.

Va dorim sarbatori binecuvantate, linistite si in deplina siguranta, alaturi de cei dragi!

(ISU Timis, Zorita Mircov)

Leave a Reply