Un grav accident feroviar s-a produs luni, 13 aprilie 2026, in jurul orei 10, in comuna Peciu Nou, judetul Timis. Echipajele de interventie au fost solicitate sa asigure masurile de prevenire si stingere a incendiilor (PSI), precum si acordarea primului ajutor.
La fata locului au intervenit de urgenta pompierii din cadrul Detasamentului 2 Timisoara, cu doua autospeciale de descarcerare, o autospeciala de stingere dotata cu modul de descarcerare, doua echipaje SMURD si o ambulanta SAJ cu medic.
Potrivit primelor informatii, in accident au fost implicate automotorul R 11112, care circula pe ruta Cruceni – Timisoara Nord, si un autoturism. In urma impactului, conducatorul autoturismului a ramas incarcerat, in vehicul aflandu-se si un caine.

Salvatorii au intervenit pentru extragerea victimei, aceasta fiind gasita in stare de inconstienta si predata echipajului medical. In ciuda manevrelor de resuscitare efectuate la fata locului, barbatul nu a raspuns interventiilor, fiind declarat decedat de catre medic.
In tren se aflau aproximativ 30 de persoane, insa niciuna nu a necesitat ingrijiri medicale.
Interventia este in continuare in desfasurare, iar autoritatile urmeaza sa stabileasca circumstantele exacte in care s-a produs accidentul. „Misiune in dinamica. Revenim cu detalii”, a transmis plutonierul Zorica Marcov, purtator de cuvant al ISU Timis. (I.P.)

