Analiza VALUTARA / Leul asteapta decizia PSD in privinta participarii la guvernare

Armistitiul incheiat intre SUA si Iran a netezit, saptamana trecuta, parcursul monedei nationale fata de principalele valute.

Cursul euro a scazut de la 5,0963 lei, in sedinta de marti, la 5,0937 lei, minimul ultimei luni, in cea de joi, cand tranzactiile s-au realizat in culoarul 5,093 – 5,096 lei.

Nivelul ridicat al apetitului pentru risc a apreciat monedele de la marginea zonei euro, iar cotatiile euro au scazut, vineri, in prima zi a minivacantei de Paste, la 5,088 – 5,092 lei, tendinta care s-a accentuat luni noapte in Asia, unde a fost atins un minim de 5,066 lei.

Cresterea preturilor petrolului peste pragul de 100 dolari/baril, la scurt timp dupa ce Administratia americana a anuntat ca va bloca porturile iraniene, interzicand astfel exporturile de titei, a ridicat cotatia euro la 5,092 lei.

Evolutia viitoare a cursului leu/euro va fi influentata de decizia care va fi luata, in 20 aprilie, de PSD in privinta participarii la guvernare. O cadere a guvernului, suprapusa peste criza petrolului, va deprecia instantaneu leul, iar euro ar putea depasi maximul istoric de 5,1222 lei atins in urma cu 11 luni.

Piata monetara a fost stabila, dupa decizia de politica monetara luata de BNR la inceputul saptamanii. Ea a mentinut dobanda de referinta la 6,5%, in conditiile in care se anticipeaza o crestere a inflatiei pana la jumatatea acestui an.

O analiza a Libra Internet Bank estimeaza ca o prima reducere a ratei de referinta este amanata pentru inceputul anului viitor, in contextul efectelor razboiului din Orientul Mijlociu.

Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a revenit joi de la 5,89%, nivel stabilit marti, la 5,88%. Indicele la sase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 5,94% iar cel la 12 luni la 6,0%.

Euro a crescut de la 1,1505 dolari, la inceputul saptamanii, la 1,1740 dolari, la sfarsitul ei, cand piata americana s-a inchis la 1,1720 dolari. Lunea aceasta, anuntul facut de presedintele Trump a depreciat euro la 1,1664 – 1,17 dolari, efect a cresterii aversiunii fata de risc, care stimuleaza cererea de moneda americana. In piata locala, cursul dolarului a scazut de la 4,4092 lei, in sedinta de luni, la 4,3629 lei, in cea de joi.

Media francului elvetian a scazut la nivel saptamanal de la 5,5296 lei la 5,5139 lei. Cursul lirei sterline a avut un parcurs cu o volatilitate minima si a fost stabilit joi la 5,8478 lei.

Pretul gramului de aur a scazut, joi, de la 671,1764 lei, maximul ultimei luni, la 663,3213 lei, consecinta a scaderii metalului galben la 4.698 – 4.778 dolari/uncie. Uncia a fluctuat vineri intre 4.730 si 4.795 dolari pentru ca luni sa alunece pana la 4.710 dolari.

Scaderea aurului de la maximul de 5.595,47 dolari/uncie, atins in 29 ianuarie, se datoreaza revenirii in prim plan a monedei americane dar si a faptului ca unele banci centrale, precum cea a Turciei, au vandut aur pentru a sustine moneda nationala, ceea ce a produs cea mai mare scadere lunara a unciei din ultimii 18 ani. Astfel, dupa inceperea conflictului din Golf, Istanbulul a vandut peste 50 de tone de aur si a realizat operatiuni de tip swap cu alte zeci de tone.

Lunea aceasta bitcoin fluctua intre 70.623 si 71.267 dolari iar ethereum intre 2.182 si 2.209 dolari. (R.G.)

 

Leave a Reply