Tribunalul Timis l-a condamnat pe fostul viceprimar al Aradului la 2 ani de inchisoare cu suspendare / Ilie Chesa, trimis in judecata pentru fraudarea de fonduri europene in valoare de 120.000 de lei

Fostul viceprimar al Aradului, Ilie Chesa, a fost condamnat de Tribunalul Timis la inchisoare cu suspendare, in urma unui acord de recunoastere a vinovatiei in legatura cu fraudarea de fonduri europene in valoare de 120.000 de euro. Acest caz a fost anchetat, anul trecut, de Parchetul European.

Conform solutiei pe scurt publicata pe portalul instantelor de judecata, a fost admis acordul de recunoastere a vinovatiei incheiat intre Parchetul European – Biroul Teritorial Timisoara si Ilie Chesa, in dosarul nr. I.0001541/2025.

In acest context, instanta a dispus condamnarea la o pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru infractiunea de “folosire sau prezentare de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat retinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori in numele ei”, comisa in forma in continuata (trei acte materiale).

Judecatorul a dispus suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei inchisorii, pe un termen de supraveghere de trei ani.

Chesa va trebui sa faca, timp de doua luni, munca in folosul comunitatii in cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Arad, la centre de plasament sau in centre pentru ingrijirea persoanelor varstnice.

Totodata, fostului viceprimar i-a fost interzis, ca pedeapsa complementara, dreptul de a fi ales in autoritatile publice si in orice alte functii publice, dar si dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, pe o perioada de doi ani.

Conform hotararii instantei, au fost anulate 114 inscrisuri falsificate, aflate la dosar, folosite de fostul viceprimar pentru obtinere de fonduri europene.

Solutia instantei nu este definitiva si are drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare.

Cazul lui Ilie Chesa a fost dat publicitatii de Parchetul European in 3 decembrie 2025, printr-un comunicat de presa postat pe site-ul institutiei, in care se arata ca structura din Timisoara a inaintat Tribunalului Timis acorduri de recunoastere a vinovatiei cu trei persoane fizice si trei firme, in cadrul unei anchete privind fraudare si falsificarea subventiilor care implica granturi UE pentru start-up-uri, cu un prejudiciu estimat la 120.000 de euro.

Potrivit anchetei, intre 2018 si 2022, fostul viceprimar a administrat trei firme care au beneficiat de proiecte Start-Up finantate de UE.

“Impreuna cu alte doua persoane, acesta a depus documente false la autoritatea de management pentru a obtine sau a pastra granturile. Documentatia falsificata se referea la finalizarea stagiului de pregatire practica necesar in cadrul proiectelor, la crearea si mentinerea a doua locuri de munca pentru fiecare beneficiar si la dovada generarii a cel putin treizeci la suta din veniturile aferente primei transe a grantului”, se preciza in comunicatul procurorilor, de anul trecut.

In octombrie 2025, inainte ca Parchetul European sa faca public cazul, Ilie Chesa a demisionat din functia de viceprimar. Ulterior, el a fost inlocuit si din functia de presedinte al organizatiei municipale PSD Arad. (G.I.)

Leave a Reply