Puls VALUTAR / A patra sedinta consecutiva de scadere a cursului euro

De la inceputul saptamanii trecute, in pietele internationale s-a manifestat o revenire a apetitului pentru risc, tendinta de care au profitat si monedele de la marginea zonei euro.

Miercurea aceasta, cand transferurile se realizau in culoarul 5,09 – 5,093 lei, cursul euro a coborat de la 5,0920 la 5,0914 lei, minimul ultimelor doua luni, fata de 5,0949 lei, in urma cu o saptamana.

Anuntul facut de INS, conform caruia, rata anuala a inflatiei a crescut de la 9,3% in februarie la 9,9% in martie, va influenta deciziile de politica monetara ale BNR din acest an.

Saptamana trecuta, BNR a decis sa mentina rata de referinta la 6,5%, nivel stabilit in august 2024. Comunicatul de presa a precizat ca „rata anuala a inflatiei va creste in intervalul martie-iunie 2026 la valori mai ridicate decat cele previzionate anterior, in principal ca urmare a influentelor anticipate sa decurga din scumpirea combustibililor, pe fondul maririi considerabile a cotatiilor petrolului si gazelor naturale in contextul razboiului din Orientul Mijlociu”.

O analiza a ING Bank estimeaza ca inflatia din aceasta luna va creste la 11%, iar cei de la Erste Bank si-au modificat prognoza pentru sfarsitul anului de la 4,6% la 5,1%.

Aceste perspective au stabilizat dobanzile interbancare. Astfel, indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a stagnat la 5,87%. Indicele la sase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 5,94% iar cel la 12 luni la 6,0%.

Pietele au inceput sa se obisnuiasca cu declaratiile mirabolante facute de Donald Trump, iar euro a avut o tendinta ascendenta fata de dolar.

De la un minim de 1,1594 dolari, miercurea trecuta, euro a urcat marti la un maxim al ultimelor doua 1,1802 dolari, pentru ca la jumatatea acestei saptamani sa se stabilizeze in jurul valorii de 1,1780 dolari.

In piata locala, cursul monedei americane a fost stabilit miercurea aceasta la 4,3224 lei, fata de 4,3602 lei, in urma cu o saptamana.

Volatilitatea cursului francului elvetian a fost minima iar acesta a scazut miercurea aceasta de la 5,5336 la 5,5284 lei. O evolutie asemanatoare a avut si lira sterlina, care a crescut la jumatatea acestei saptamani la 5,8576 lei.

Tendinta de apreciere a metalului galben s-a mentinut si la jumatatea saptamanii, iar uncia a urcat la 4.787 – 4.872 dolari. In piata locala, pretul gramului de aur a crescut de la 663,4576 lei la 666,3095 lei, fata de 661,6256 lei, in urma cu o saptamana.

In regiune, media monedei poloneze s-a intarit la 4,2370 zloti/euro. In schimb, a celei maghiare s-a depreciat modest la 363,74 forinti/euro.

Bitcoin si-a temperat cresterea inregistrata marti si se tranzactiona la jumatatea acestei saptamani intre 73.583 si 54.780 dolari. Ethereum fluctua intre 2.312 si 2.344 dolari.

 

Leave a Reply