Parasirea Guvernului de catre ministrii PSD nu a afectat momentan performanta monedei nationale, in timp ce investitorii raman prudenti atata vreme cat nu a fost promovata o motiune de cenzura in Parlament iar actualul guvern minoritar ar putea conduce tara pana la toamna.
Majorarea ofertei de valuta venita din partea companiilor, care isi vor achita vineri taxele si impozitele la bugetul de stat, dar si vanzarile punctuale efectuate de BNR pentru a tine euro departe de pragul de 5,10 lei, au asigurat doua zile de apreciere pentru leu, in contrast cu evolutia altor monede de la marginea zonei euro.
Cursul monedei unice a coborat de la 5,0951 la 5,0924 lei, minimul ultimei saptamani, in timp ce transferurile se realizau in culoarul 5,0885 – 5,0941 lei.
De mai multe saptamani, indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a stagnat la 5,87%. Indicele la sase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 5,94% iar cel la 12 luni la 6,0%
Statul s-a imprumutat joi cu 400 milioane lei, printr-o emisiune de titluri de stat scadente in februarie 2029, pentru care a acceptat o dobanda medie anuala de 6,52%, respectiv cu 400 milioane lei cu scadenta in iulie 2030 la un randament mediu anual de 6,80%.
Contractia productiei industriale la nivel european, consecinta a cresterii costurilor la combustibili, provocata de razboiul din Golful Persic, a coborat euro la 1,1679 – 1,1714 dolari iar media monedei americane a urcat de la 4,3357 la 4,3551 lei.
Cursul lirei sterline a urcat de la 5,8639 la 5,8797 lei, maxim al ultimei luni, consecinta a majorarii inflatiei din Regatul Unit in martie la 3,3%, sub impactul cresterii preturilor la combustibili. Unii dintre analisti vad inflatia atingand in septembrie un varf de 4%, iar Banca Angliei va mentine rata de referinta la 3,75% pana la sfarsitul acestui an.
Usoara reducere a cererii de moneda elvetiana in pietele internationale a provocat deprecierea ei fata de euro iar media a coborat de la 5,5508 la 5,5470 lei.
Pretul gramului de aur a scazut de la 663,0310 lei la 658,1428 lei, fata de 668,4279 lei la inceputul saptamanii, consecinta a deprecierii metalului galben la 4.684 – 4.754 dolari/uncie, mai sus, totusi cu circa 2,9% fata de acum o luna.
Media monedelor din regiune continua sa se deprecieze, la 4,2501 zloti/euro, respectiv 365,85 forinti/euro.
Bitcoin stagna la 77.537 – 78.537 dolari iar ethereum la 2.300 – 2.380 dolari. (Radu Georgescu)

