Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania, Filiala Timis, dezbatere despre libertatea presei

Cu prilejul Zilei Internationale a Libertatii Presei, marcata anual in 3 mai, Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania – Filiala „Valeriu Braniste” Timis a organizat o dezbatere de referinta, luni 4 mai, dedicata starii si evolutiei mass-media contemporane. Invitata special a fost conf. univ. dr. Lia Lucia Epure, directoarea cotidianului Ziua de Vest.

Sub titlul „Despre libertatea de exprimare – norme si paradoxuri”, prezentarea sustinuta de Lia Lucia Epure a oferit o ampla incursiune in evolutia conceptului de libertate a presei, de la originile sale istorice pana la provocarile complexe ale erei digitale. Analiza sa a evidentiat rolul fundamental al unei informari corecte si libere, pilon esential al oricarei societati democratice, mai ales in contexte de criza.

In deschiderea evenimentului, Ioan David, presedintele filialei, a subliniat importanta excelentei in jurnalism, conturand un portret elocvent al invitatei: „Lia Lucia Epure este conferentiar universitar, dar inainte de toate este un jurnalist de exceptie, un veritabil profesionist”.

In cadrul prezentarii, directoarea cotidianului Ziua de Vest a propus si o interpretare originala, afirmand ca, intr-un sens simbolic al luptei pentru adevar, Iisus Hristos poate fi considerat „cel mai puternic militant pentru libertatea de exprimare”. Aceasta perspectiva, deopotriva istorica si spirituala, a oferit un cadru profund pentru intelegerea responsabilitatii majore care revine presei in reflectarea realitatilor contemporane.

Demersul sau a fost completat de o analiza a modului in care libertatea de exprimare a fost teoretizata si revendicata de-a lungul istoriei. Dorinta omului de a-si exprima liber gandurile, fara teama cenzurii sau a represaliilor, este una constanta, prezenta inca din cele mai vechi timpuri.

De la relatarile scribilor din Egiptul Antic – uneori divergente fata de discursul oficial – pana la formele incipiente de comunicare publica din Evul Mediu, istoria consemneaza aceasta aspiratie fundamentala.

Consacrarea juridica moderna a libertatii de exprimare a fost conturata in secolul al XVIII-lea, fiind puternic influentata de Revolutia franceza si de adoptarea Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului. Ulterior, Organizatia Natiunilor Unite a consacrat acest drept prin Declaratia Universala a Drepturilor Omului, in special prin articolul 19. La nivel european, Consiliul Europei a adoptat, in 1950, Conventia Europeana a Drepturilor Omului, al carei articol 10 ramane un reper esential in garantarea libertatii de exprimare.

„De atunci au trecut peste sapte decenii, iar progresele sunt evidente. Numeroase procese castigate la Curtea Europeana a Drepturilor Omului confirma consolidarea acestui drept fundamental”, a subliniat Lia Lucia Epure.

Referindu-se la contextul romanesc postdecembrist, aceasta a amintit efervescenta mediatica de dupa 1989, cand in Timisoara apareau nu mai putin de 37 de publicatii, in 1991, expresie a unei autentice sete de informatie si libertate. In timp, piata media s-a asezat pe baze economice si profesionale mai stabile.
Un moment esential l-a constituit adoptarea Constitutia Romaniei, al carei articol 30 garanteaza libertatea de exprimare, interzice cenzura si stabileste totodata limitele necesare pentru protejarea demnitatii, onoarei si vietii private.

Interventiile invitatilor au completat in mod valoros dezbaterea. Prof. univ. dr. Dumitru Mnarie a atras atentia asupra incalcarii frecvente a normelor deontologice in jurnalism, subliniind necesitatea respectarii unui cod etic riguros.

La randul sau, conf. univ. dr. Mariana Cernicova, de la Universitatea Politehnica Timisoara, a evidentiat presiunile comerciale asupra presei si importanta alfabetizarii cititorilor, in ceea ce priveste intelegerii mesajelor presei. Programele dedicate studentilor, menite sa dezvolte capacitatea de a identifica informatiile false sau manipulatoare, au rezultate inca modeste, dar necesita continuitate. „Pe langa libertate, avem si responsabilitati”, a concluzionat conf. Cernicova.

In incheiere, jurnalistul veteran Ion Medoia a evocat personalitatea remarcabila a Liei Lucia Epure, subliniind contributia sa deosebita la dezvoltarea presei timisorene.

Evenimentul organizat de UZPR Timis s-a conturat astfel ca o veritabila platforma de reflectie si dialog, reafirmand rolul esential al jurnalismului de calitate intr-o societate democratica moderna. (I.P.)

Sursa: Ziua de Vest

 

Leave a Reply