AJOFM Timis: Piata muncii din judetul nostru, in aprilie 2026

Desi sunt anuntate disponibilizari, in judetul Timis rata somajului la finalul lunii aprilie este 1%, in scadere. La inceputul anului 2026 rata somajului era 1,08%.

“Indicatorii de ocupare din aceasta luna confirma stabilitatea pietei muncii la nivelul judetului Timis. Echipa AJOFM depune eforturi constante pentru a pune in legatura directa oferta angajatorilor cu profilul candidatilor nostri. Suntem prezenti in teren si in dialog permanent cu mediul de afaceri pentru a ne asigura ca fiecare cetatean care doreste sa munceasca are acces la informatii clare si la optiuni de angajare concrete, adaptate nevoilor actuale”, a declarat directorul executiv, Roxana Kasai.

Rata somajului este de 1,23% in randul femeilor si 0,82% in randul barbatilor. In luna aprilie, din totalul celor 3.367 de someri inregistrati, 1.916 de persoane beneficiau de indemnizatie de somaj, cu 108 mai putine fata de  luna precedenta, cand in evidentele institutiei erau inregistrati 2.024 de someri indemnizati.

Cea mai mare pondere a somerilor s-a inregistrat in randul persoanelor de peste 55 de ani (30,68%), urmate de grupa de varsta 40-49 de ani (25,60%). 59,16% dintre persoanele aflate in cautarea unui loc de munca au studii primare, gimnaziale sau profesionale, in timp ce 17,08% au studii superioare.

Cele mai multe persoane inregistrate apartin de Agentia Locala Timisoara (1.567), Lugoj (453) si Sannicolau Mare (366).

In luna aprilie, angajatorii au declarat 2.167 de locuri de munca vacante. Dintre acestea, marea majoritate (2.055) din sectorul privat.

Cele mai cautate sunt inginer mecanic, muncitor necalificat in agricultura, muncitor necalificat la ambalarea produselor solide, operator la roboti industriali, muncitor necalificat la demolarea cladirilor, lucrator comercial, conducator auto transport rutier marfuri, operator la masini-unelte semiautomate si automate.

In ceea ce priveste disponibilizarile colective pentru anul 2026, in luna aprilie, un angajator a anuntat intentia de a disponibiliza 1 persoana din domeniul ”activitati de curatenie”, pe langa notificarile existente (active) de la 7 angajatori pentru perioada mai-decembrie 2026 (a fost notificata intentia concedierii colective pentru 624 de persoane in total pana la finalul anului) . In luna aprilie, AJOFM Timis a incadrat in munca  409 persoane.

Reamintim persoanelor interesate numarul de whatsapp 0736360609,unde pot solicita informatii despre locurile de munca vacante, formulare, cursuri si pot face sesizari. Angajatorii pot declara locurile de munca vacante pe platforma PULS.

(AJOFM, Roxana Kasai, director executiv)

Leave a Reply