Apetitul pentru risc existent in piata globala si instaurarea unui calm relativ in viata politica damboviteana s-au remarcat la finalul saptamanii in segmentul valutar local.
Dupa un ciclu de patru recorduri consecutive care au culminat cu cel atins miercuri, de 5,2668 lei, euro a cunoscut doua sedinte de scaderea. Media de la sfarsitul saptamanii a fost stabilita la 5,2364 lei, cand cotatiile au coborat la 5,215 – 5,263 lei, iar piata s-a inchis la 5,216 lei.
O revenire a cursului sub pragul de 5,20 lei este dificil de anticipat, atata vreme cat nu se stie cine va forma noul Executiv iar o prelungire a crizei politice cu cateva saptamani va aduce, probabil, noi maxime istorice pentru moneda unica.
Vineri, la nivelul caselor de schimb valutar cel mai ridicat pret de vanzare il practica UniCredit Bank cu 5,33 lei, in scadere fata de ziua precedenta cand a fost atins un varf de 5,37 lei.
Calmul din piata valutara s-a rasfrant si asupra celei monetare, unde volumele de tranzactionare s-au redus spre finalul saptamanii, dupa cresterile din sedintele precedente.
Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a stagnat la 5,86%. Indicele la sase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 5,94%, iar cel la 12 luni la 6,0%.
Reducerea in cateva zile a dobanzilor la obligatiunile romanesti la 10 de la circa 7,30% usor sub pragul de 7%, influentata in principal de scaderea tensiunilor din jurul Golfului Persic dar si a efectelor crizei politice locale, s-a reflectat in succesul pe care l-a avut Trezoreria sa se imprumute de la bancile locale.
Joi, Finantele au atras aproape 1,3 miliarde lei la un randament mediu anual de 6,11%. Scadenta titlurilor este in mai 2027 iar valoarea programata a emisiunii a fost de 500 milioane lei iar ofertele de cumparare s-au ridicat la aproape 1,5 miliarde lei.
Euro s-a tranzactionat vineri in culoarul 1,1722 – 1,1788 dolari, cu inchiderea in piata americana la 1,1786 dolari. Scaderea din prima parte a zilei s-a datorat publicarii joi a datelor din piata americana a muncii unde au fost create in aprilie 115.000 noi locuri de munca iar somajul a stagnat la 4,3%. Vineri, a fost publicat indicele preliminar al increderii consumatorilor americani. Acesta a coborat la 48,2 puncte, mai jos cu 7,7% fata de perioada similara din 2025, ceea ce a inmultit achizitiile de euro.
In piata locala, cursul dolarului a urcat, miercuri, la 4,4746 lei, dar s-a retras, vineri, la 4,4493 lei.
Majorarea cererii de moneda elvetiana, considerata drept un „refugiu” in perioadele complicate, a ridicat joi media francului pana la 5,7518 lei, care s-a retras la finalul de saptamana la 5,7194 lei
Lira sterlina a atins miercuri un varf de 5,0960 lei, dar a coborat vineri la 6,0575 lei.
Pretul gramului de aur a coborat vineri de la 680,6943 lei la 673,5117 lei, fata de 653,2534 lei, la inceputul saptamanii. Scaderea s-a datorat deprecierii monedei americane, in timp ce metalul galben a fluctuat intre 4.678 si 4.750 dolari/uncie, valori apropiate de cele de joi.
Bitcoin a testat miercuri pragul de 83.000 dolari, dar s-a retras la sfarsitul saptamanii la 80.561 – 80.951 dolari, cand ethereum fluctua intre 2.318 si 2.333 dolari. (R.G.)

