Inspectoratul de Jandarmi Judetean Timis este in doliu dupa disparitia prematura a plutonierului adjutant Ciprian-Florin Glava, care s-a stins din viata la varsta de numai 45 de ani, in urma unei scurte, dar cumplite suferinte.
Vestea a indurerat intreaga comunitate a jandarmilor timiseni, colegii descriindu-l drept un profesionist desavarsit si un om care si-a dedicat doua decenii din viata servirii cetatenilor si apararii ordinii publice.
Intr-un mesaj emotionant, Inspectoratul de Jandarmi Judetean Timis a transmis ca familia Jandarmeriei este mai saraca prin pierderea unui camarad care a purtat cu onoare si demnitate uniforma militara.
„Astazi, familia Jandarmeriei Timis este mai saraca, iar noi ne despartim cu tristete de un coleg care si-a dedicat 20 de ani din viata slujirii cetatenilor, purtand cu onoare si demnitate uniforma Jandarmeriei Romane.
De-a lungul intregii sale cariere, a fost un profesionist desavarsit, un camarad de nadejde si un om de o aleasa omenie. Prin seriozitate, modestie, spirit de sacrificiu si respect fata de cei din jur, si-a castigat aprecierea si pretuirea tuturor celor care au avut privilegiul de a-l cunoaste si de a lucra alaturi de el.
In aceste momente de grea incercare, ne plecam fruntile in semn de respect si recunostinta pentru tot ceea ce a insemnat ca om, coleg si jandarm. Amintirea sa va ramane vie in sufletele noastre, iar exemplul sau de devotament si bunatate nu va fi uitat.
Transmitem sincere condoleante familiei indoliate, celor apropiati si tuturor celor care l-au cunoscut.
Pe ultimul drum pamantesc va fi inconjurat de camarazii sai, cu onoruri militare si foc de salva”, au transmis reprezentantii Inspectoratului de Jandarmi Judetean Timis.
Disparitia lui Ciprian-Florin Glava lasa un gol imens in randul colegilor si al tuturor celor care l-au cunoscut, fiind amintit ca un militar dedicat, respectat si apreciat pentru profesionalismul si caracterul sau.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
(Inspectoratul de Jandarmi Judetean Timis, Comunicat)

