Prefecta judetului Timis, Cornelia Elena Micicoi, a efectuat o vizita pe santierul lotului Margina-Holdea al Autostrazii Lugoj-Deva (A1), unul dintre cele mai complexe proiecte de infrastructura rutiera aflate in executie in Romania.
La vizita au participat reprezentanti ai Directiei Regionale de Drumuri si Poduri (DRDP) Timisoara, precum si ai constructorului, scopul deplasarii fiind evaluarea stadiului lucrarilor si a mobilizarii din teren.
Lucrarile au ajuns la un stadiu de aproximativ 62%. Pe santier se desfasoara interventii la structuri, terasamente si podete, precum si lucrari la cele doua tuneluri care vor asigura continuitatea traficului pe Autostrada A1 intre Sibiu si Nadlac.
„Se lucreaza intens: structuri, terasamente, podete, iar in subteran, la cele doua tuneluri care vor face posibila legatura continua pe A1 intre Sibiu si Nadlac. In prezent, stadiul lucrarilor este de aproximativ 62%, iar mobilizarea din teren este una foarte buna”, a transmis prefecta.

In cadrul vizitei, aceasta a constatat o mobilizare considerata buna, cu utilaje active si echipe de muncitori implicate in desfasurarea lucrarilor. Aceasta a subliniat importanta monitorizarii directe a proiectelor majore de infrastructura pentru o evaluare realista a progresului din teren.
Lotul Margina-Holdea este considerat un segment strategic al Autostrazii A1, iar finalizarea acestuia va contribui la imbunatatirea conditiilor de circulatie in vestul tarii, precum si la cresterea sigurantei si eficientei transportului rutier.
„Mai este de lucru, dar directia este una buna si se simte in teren”, a conchis Cornelia-Elena Micicoi.
Lucrarile pe sectiunea Margina-Holdea, portiunea lipsa a autostrazii Lugoj-Deva, au inceput in urma cu doi ani. Prima autorizatie de construire pentru tronsonul de 13,5 kilometri a fost emisa in aprilie 2024, iar lucrarile au inceput in luna mai a aceluiasi an. In august 2024 a fost autorizata si constructia celor doua tuneluri si a pasajelor aferente.
Lotul Margina-Holdea este unul dintre cele mai dificile proiecte rutiere din Romania, incluzand doua tuneluri cu patru galerii si o lungime totala de aproximativ 4,6 kilometri. Tunelul T1 are galerii de 367,5 metri si 415 metri, iar Tunelul T2, cunoscut drept „Tunelul Mare”, are galerii de 1.985 metri si 1.825 metri. Acestea sunt completate de trei pasaje si viaducte, inclusiv un viaduct de peste un kilometru construit peste calea ferata din zona Nemesesti.
Conform CNAIR, excavatiile la Tunelul Mic au fost finalizate, iar lucrarile de hidroizolatie sunt aproape de finalizare. La Tunelul Mare, sapaturile au depasit jumatatea traseului, lucrandu-se simultan in opt fronturi, cu mai putin de un kilometru ramas de excavat in fiecare galerie.
Pe restul traseului, terasamentele si structurile principale ale viaductelor si pasajelor au fost realizate, urmand sa inceapa montarea a peste 450 de grinzi din beton necesare podurilor si viaductelor. De asemenea, a fost finalizata platforma pentru fabrica de grinzi care va deservi santierul.
Contractul pentru proiectarea si executia lotului Margina-Holdea a fost semnat in octombrie 2022 si are o valoare de 1,82 miliarde de lei, fara TVA, fiind finantat prin Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR). Termenul contractual de realizare este de 45 de luni, respectiv anul 2026, desi termenul de finalizare estimat in contract se extinde pana in primul trimestru al anului 2027.
Odata finalizata aceasta sectiune, va fi eliminata ultima intrerupere de pe Autostrada A1, permitand circulatia neintrerupta pe autostrada intre Nadlac si zona centrala a tarii. Noua legatura va conecta direct vestul Romaniei si frontiera cu Ungaria de orase precum Sibiu, Alba Iulia, Cluj-Napoca si Targu Mures, pe un traseu de peste 360 de kilometri de autostrada. (Denisa Campean)

