Precizari din partea prefectului de Timis, dupa ce locuinta sa a fost perchezitionata de procurorii Parchetului European

Ca urmare a materialelor aparute astazi in presa, aduc urmatoarele precizari:

In cazul anchetei derulate de procurorii Parchetului European, este vorba despre verificari procedurale, intr-un dosar in care nu detin nici macar calitatea de martor, nu am fost citata si nu mi s-au adus la cunostinta acuzatii de catre organele de cercetare.

Nu a existat premisa sa detin sau sa nu pun la dispozitie documente necesare anchetei. Nici la biroul asociatiei, nici la domiciliul propriu nu au fost gasite dovezi care sa confirme acuzatiile ipotetice aparute in spatiul public, prin intermediul unor publicatii.

Proiectul „Servicii de ocupare si integrare profesionala pentru persoane in risc, marginalizate din teritoriul GAL Freidorf” a fost derulat de asociatia Pro Office, condusa de mine la vremea respectiva, fara ca eu sa fiu manager de proiect.

Singura problema constatata pe parcursul implementarii proiectului a fost o masura de restituire a unei sume considerate ca fiind alocata unor cheltuieli neeligibile prin proiect, suma fiind restituita in termenul legal stabilit.

Implementarea proiectului a fost verificata de Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene. Atat Raportul misiunii de verificare la fata locului, intocmit la data de 21.08.2024, cat si Raportul misiunii de verificare ex-post, intocmit la data de 19.05.2025, confirma ca asociatia a respectat cerintele proiectului, in raport cu asumarile din cererea de finantare.

Modalitatea in care materialele aparute in presa fac referire la un posibil prejudiciu reprezinta o prezentare denaturata a faptelor. In realitate, nu se poate stabili un prejudiciu decat de catre instanta, dupa finalizarea cercetarilor, daca dosarul ajunge in instanta.

Banii din bugetul proiectului au fost utilizati conform cerintelor din cererea de finantare, asa cum rezulta si din concluziile rapoartelor de verificare.

Vehicularea in spatiul public a unor informatii prezentate trunchiat sau interpretate tendentios reprezinta o forma de manipulare pentru a masca interese politice majore. Este un demers periculos care pericliteaza credibilitatea unor institutii publice, dar si increderea pe care cetatenii ar trebui sa o poata avea in informatiile aparute in presa. (Prefect Timis, Cornelia Micicoi)

Leave a Reply