Un agent de politie in varsta de 22 de ani, aflat in exercitarea atributiilor de serviciu, ar fi condus autospeciala de politie pe strada Lugoj, din orasul Sannicolau Mare, iar la intersectia cu strada Iulius Subici ar fi oprit autospeciala dupa traversarea trecerii pentru pietoni, ulterior ar fi efectuat manevra de mers inapoi, moment in care ar fi acrosat un minor in varsta de 7 ani, care s-ar fi aflat in traversarea drumului public pe marcajul pietonal, pe bicicleta.
In urma evenimentului rutier, care s-a petrecut in 17.06.2026, in jurul orei 17,50, minorul s-a dezechilibrat si a cazut in afara partii carosabile, ulterior, fiind transportat de catre apartinatori la o unitate medicala in vederea efectuarii de investigatii.
Conducatorul autospecialei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
In cauza se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa, cercetarile fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz, in vederea stabilirii cu exactitate a imprejurarilor producerii evenimentului rutier. (V.E.)

