Rata de promovare la examenul de Bacalaureat 2026 a ajuns la 74,8% la nivel national, a doua cea mai mare din ultimii 15 ani, insa judetul Timis continua sa se situeze sub media nationala, cu o promovabilitate de 70,90% inainte de contestatii.
Intr-o analiza publicata dupa afisarea rezultatelor, rectorul Universitatii de Vest din Timisoara, Marilen Pirtea, apreciaza evolutia inregistrata la nivel national, dar atrage atentia ca performantele din Timis sunt sub nivelul asteptat pentru unul dintre cele mai dezvoltate judete ale tarii.
„Un judet si o zona cu venituri si prosperitate peste medie ar fi normal sa coreleze cu note si performante peste media nationala, dar insuficienta rezultatelor la Bacalaureat, in Timis, este un minus al retelei de educatie de aici”, afirma Pirtea.
Acesta sustine ca Inspectoratul Scolar Judetean Timis trebuie sa analizeze cauzele rezultatelor si sa propuna masuri concrete, in conditiile in care judetul nu se regaseste nici macar in primele zece la nivel national in ceea ce priveste promovabilitatea la Bacalaureat.
„Analiza ISJ Timis trebuie sa indice motivele acestei situatii negative si solutiile remediale – de ce Timisul nu este nici macar intre primele 10 judete cu cele mai bune rezultate”, transmite rectorul UVT.
Marilen Pirtea leaga aceste rezultate si de perspectiva invatamantului universitar. Potrivit acestuia, un centru universitar de top, precum Universitatea de Vest din Timisoara, are nevoie de absolventi bine pregatiti, insa rezultatele din Timis si din judetele invecinate, Arad si Caras-Severin, indica un decalaj intre nivelul de pregatire al absolventilor si asteptarile universitatilor.
La nivel national, 94.345 de candidati au promovat examenul de Bacalaureat, cu peste 16.500 mai multi decat anul trecut, iar 45 de absolventi au obtinut media generala 10. In Timis, 3.082 de candidati au promovat examenul, iar singura medie de 10 a fost obtinuta de Alexia Andrasoni, absolventa a Colegiului National Pedagogic „Carmen Sylva” din Timisoara, pe care rectorul UVT a felicitat-o pentru performanta. (Denisa Campean)

