Premierul demis Ilie Bolojan anunta in ce conditii se poate ajunge la alegeri anticipate / “Pot fi luate la modul serios in calcul”

Invitat la un post de televiziune central, dupa ce o alta runda de negocieri pentru formarea guvernului au esuat, premierull demis Ilie Bolojan a anuntat in ce conditii se va ajunge la alegeri anticipate.

“In toate democratiile din lumea asta, atunci cand se constata ca nu este posibila functionarea intr-o formula cat de cat stabila a unui guvern pe baza rezultatelor parlamentare, aceasta este formula la care s-a recurs in aproape toate tarile din Europa.

Sigur, nu cred ca modelul bulgar este cel mai bun, pentru ca vecinii nostri au avut mai multe runde de alegeri care poate nu au schimbat toate datele, dar ei nu au avut situatia noastra bugetara si nu au fost pusi in situatia sa faca corectii puternice. Dar, la un moment dat, daca nu se va gasi intelepciunea si responsabilitatea pentru a iesi din aceasta situatie pe care nu noi am creat-o, subliniez asta inca o data, aceasta a fost creata ca urmare a motiunii depuse de PSD, atunci in mod evident nu se va putea elimina o astfel de analiza cu privire la organizarea unor alegeri”, a afirmat Ilie Bolojan.

El a subliniat ca exista o serie de comentarii si interpretari legate de eventuale de modificari legislative in vederea organizarii de alegeri anticipate, subliniind ca aceste modificari pot fi realizate in baza unui acord politic.

“Cel putin, daca nu se va ajunge la o solutie, cred ca alegerile anticipate pot fi luate la modul serios in calcul, dar asta este perspectiva pe care o pot prezenta”, a adaugat Bolojan.

El a evitat sa avanseze un termen cu privire la organizarea de alegeri anticipate.

“Nu consider ca pot sa dau un anumit termen, in mod cert daca nu functioneaza nicio intelegere la un moment dat pot fi luate in calcul aceste alegeri in toamna acestui an, in primavara anului viitor, depinde de modul in care evolueaza lucrurile, in asa fel incat, mai devreme sau mai tarziu, sa ne intoarcem la judecata cetatenilor, pentru ca si un vot pentru proiectele din PNRR este tot o forma de a te prezenta in fata cetatenilor cu modul in care tu ii respecti sau nu ii respecti si, la urma urmei, sper sa nu ajungem sa ii pedepsim pe toti romanii pierzand niste sume importante pentru ca anumite calcule nu ne ies”, a mai afirmat Ilie Bolojan, potrivit news.ro (Mara Ion)

Leave a Reply