Doi membri ai familiei Carpaci, ridicati de politisti in baza unui mandat european de arestare. Sunt acuzati in Germania de trafic de persoane in scopul prelevarii de organe – video
Doi membri ai familiei Carpaci din Timisoara au fost ridicati, marti dimineata, de politistii timiseni, in urma unei operatiuni desfasurate in municipiul Caransebes, judetul Caras-Severin. Actiunea a fost pusa in aplicare de ofiteri ai Serviciului de Investigatii Criminale si ai Biroului de Operatiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Timis.
Cei doi, Gradu Cirpaci, cunoscut in comunitate sub porecla de „Ministrul de Finante”, si sotia sa, sunt cautati de autoritatile judiciare din Germania, pe numele lor fiind emis un mandat european de arestare.
Acuzatii grave formulate de autoritatile germane
Potrivit informatiilor din ancheta, cei doi sunt cercetati pentru trafic de persoane in scopul prelevarii de organe, vatamare corporala, constrangere, amenintare si inselaciune.

Anchetatorii germani sustin ca, in perioada in care locuiau in München, Gradu Cirpaci si sotia sa ar fi adus din Romania un barbat pe care l-au cazat intr-un apartament, dupa care i-ar fi confiscat actele de identitate si l-ar fi izolat de familia ramasa in tara.
Conform acuzatiilor, victima ar fi fost obligata sa munceasca pentru cei doi si obligata sa semneze mai multe documente si contracte.
Ar fi fost obligat sa doneze un rinichi
Potrivit anchetatorilor, barbatul ar fi fost amenintat ca membrii familiei sale din Romania vor avea de suferit daca nu accepta sa ii doneze un rinichi lui Gradu Cirpaci, care suferea de o afectiune renala.
In schimbul transplantului, victimei i s-ar fi promis suma de 15.000 de euro si un apartament in Timisoara.
Interventia chirurgicala ar fi avut loc intr-un spital din Freiburg, Germania.
Anchetatorii sustin insa ca, dupa efectuarea transplantului, barbatul nu ar mai fi primit nici banii si nici locuinta promise, continuand sa fie exploatat de familia Cirpaci.
Perchezitii desfasurate in luna martie
Dosarul este instrumentat in cooperare de autoritatile judiciare din Germania si procurorii DIICOT Timisoara.
In luna martie a acestui an, politisti germani si procurori DIICOT au efectuat perchezitii la vila familiei Cirpaci din Timisoara, de unde au fost ridicate documente privind tranzactii imobiliare, polite de asigurare, acte medicale, calculatoare si telefoane mobile, considerate relevante pentru ancheta.
Urmeaza sa fie prezentati Curtii de Apel Timisoara
Dupa punerea in executare a mandatului european de arestare, Gradu Cirpaci si sotia sa au fost dusi in custodia politiei.
Acestia urmeaza sa fie prezentati Curtii de Apel Timisoara, care va analiza si confirma mandatul european de arestare emis de autoritatile judiciare germane si va decide asupra procedurii de predare catre Germania.
Persoanele vizate beneficiaza de prezumtia de nevinovatie, iar acuzatiile formulate impotriva lor urmeaza sa fie analizate de instantele competente. (V.E.)

