Sangerarea gingiilor poate ascunde afectiuni care duc la pierderea dintilor. Diagnostic si tratament in cadrul Ambulatorului de Stomatologie al Spitalului Municipal Timisoara

Sangerarea gingiilor este privita de cele mai multe ori ca un disconfort minor, fiind usor de trecut cu vederea. Medicii atrag insa atentia ca aceasta poate reprezenta unul dintre primele semne ale unei boli parodontale. Netratate la timp, aceste afectiuni pot distruge treptat tesuturile de sustinere ale dintilor si pot duce, in cele din urma, la pierderea lor.

In cadrul Clinicii Universitare de Parodontologie, integrate in Ambulatorul de Stomatologie al Spitalului Clinic Municipal de Urgenta Timisoara, sunt diagnosticate si tratate afectiuni ale parodontiului, precum gingivita si parodontita, dar si boli ale tesuturilor care sustin implanturile dentare.

„Principalele acuze ale pacientilor sunt reprezentate de sangerarea gingivala, la periaj, la consumul anumitor alimente sau spontan, inflamatia gingivala, asociata uneori cu dureri, retractiile gingivale, mobilitatea dentara si pierderea prematura a dintilor”, spune prof. univ. dr. Stefan-Ioan Stratul, seful clinicii universitare.

La fel ca si in cazul altor afectiuni dentare, diagnosticul se stabileste in urma unei evaluari complete, iar tratamentul este adaptat in functie de stadiul bolii si de particularitatile fiecarui pacient.

„In cadrul clinicii se realizeaza tratamente ale bolilor parodontiului, diagnosticate in urma unor examinari minutioase: examinare clinica a pacientilor, respectiv paraclinica prin radiografii, ce se pot realiza la parterul cladirii de catre personal specializat.

In acest sens, manoperele realizate sunt: consultatia si igienizarea profesionala a pacientilor, terapia nechirurgicala (instrumentare subgingivala parodontala, uneori asociata cu extractii dentare sau de resturi radiculare), terapia chirurgicala, in functie de caz, precum si tratamentul de mentinere a parodontiului tratat”, explica prof. univ. dr. Stefan-Ioan Stratul.

Un aspect esential in tratarea acestor afectiuni este prezentarea la medic inca de la aparitia primelor semne. Cu cat boala este depistata mai devreme, cu atat sansele de a opri evolutia acesteia si de a pastra dintii sunt mai mari.

Clinica dispune de instrumentarul si tehnologia necesare pentru diagnosticarea si tratarea afectiunilor parodontale, inclusiv microscoape operatorii utilizate in interventiile chirurgicale si echipamente moderne de sterilizare.

„Recomandam ca pacientii cu probleme gingivale sa se prezinte la Clinica de Parodontologie pentru consultatie si indrumare de specialitate, avand in vedere ca sangerarea gingivala si mobilitatea dentara sunt semnele cele mai elocvente ale unei afectari parodontale”, conchide seful clinicii.

Clinica Universitara de Parodontologie functioneaza la etajul II al cladirii Facultatii de Medicina Dentara, situata pe Bulevardul Revolutiei din 1989 nr. 9. Pacientii asigurati se pot adresa direct ambulatorului, fara bilet de trimitere. O mare parte dintre servicii sunt decontate  – integral sau partial – prin Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS). (Spitalul Clinic Municipal de Urgenta Timisoara, Biroul de Comunicare)

Leave a Reply