Un grav accident feroviar s-a produs miercuri dupa-amiaza, in jurul orei 17,25, la o trecere la nivel cu calea ferata de pe strada Morii din localitatea Urseni, unde un autoturism a fost lovit de un tren Interregio care circula pe ruta Timisoara – Mangalia.
In urma impactului extrem de violent, soferita autoturismului, singura persoana aflata in vehicul, a ramas incarcerata si a fost gasita in stare de inconstienta de echipajele de interventie sosite la fata locului.
Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Timis a mobilizat de urgenta o autospeciala de descarcerare, o autospeciala de stingere dotata cu modul de descarcerare si un echipaj SMURD de terapie intensiva mobila, cu medic.
Pompierii au intervenit rapid pentru extragerea victimei dintre fiarele contorsionate ale autoturismului si au asigurat, in acelasi timp, masurile specifice de prevenire si stingere a incendiilor.

Dupa ce a fost scoasa din masina, femeia a fost preluata imediat de echipajul medical, care a inceput manevrele de resuscitare chiar la locul accidentului, in incercarea de a-i salva viata.
In trenul Interregio implicat in accident se aflau 87 de calatori. Din fericire, niciunul dintre pasageri nu a fost ranit si nu a necesitat ingrijiri medicale, impactul afectand doar autoturismul implicat in coliziune.

“O femeie, in varsta de 36 de ani, a condus un autoturism dinspre localitatea Urseni catre localitatea Mosnita Noua, iar la un moment dat, la trecerea la nivel cu calea ferata, din localitatea Urseni, prevazuta fara bariere, ar fi intrat in coliziune cu un tren care se deplasa dinspre municipiul Timisoara.
In urma impactului a rezultat o victima, respectiv femeia in varsta de 36 de ani, care a fost transportata la spital pentru acordarea de ingrijiri medicale.
In cauza a fost intocmit un dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa”, ne-a transmis purtatorul de cuvant al IPJ Timis.
Politistii au deschis o ancheta si efectueaza cercetari pentru a stabili cu exactitate circumstantele in care s-a produs accidentul, urmand sa se verifice daca au fost respectate regulile de traversare a caii ferate si care au fost cauzele producerii coliziunii. (V.E.)

