FOTO / Ziua Timisoarei, marcata prin ceremonii militare si apeluri la unitate. Fritz: “Au ales curajul in locul fricii”

La 107 ani de la intrarea Timisoarei sub administratie romaneasca, Ziua Timisoarei a fost marcata luni, 3 august, printr-un ceremonial militar si religios organizat in Piata Unirii. Evenimentul, care a incheiat seria manifestarilor dedicate sarbatorii orasului, a reunit reprezentanti ai administratiei locale si judetene, ai institutiilor de ordine publica si ai cultelor religioase.

Programul a inceput cu depuneri de coroane in Piata Petru Maior, dupa care ceremonia s-a mutat in Piata Unirii, unde au fost intonate Imnul National si au fost oficiate momente religioase.

In discursul sau, primarul Timisoarei, Dominic Fritz, a facut legatura intre momentele istorice definitorii ale orasului si provocarile prezentului. Edilul a amintit de zecile de mii de timisoreni care au participat in ultimele zile la evenimentele dedicate Zilei Timisoarei si a transmis ca forta orasului a fost intotdeauna solidaritatea.

„Lectia Timisoarei de la 3 august 1919 este exact opusul: marile lucruri nu s-au facut prin ura, s-au facut atunci cand oameni diferiti au avut suficienta incredere unii in altii incat sa lase orgoliile si propriile interese deoparte si sa lucreze pentru binele comun”, a declarat Fritz.

Primarul a subliniat ca, dupa curajul din 1919 si cel din Revolutia din 1989, Timisoara are astazi nevoie de „curajul de a ramane un oras deschis pentru viitor, un oras european”, in care oamenii sa fie apreciati pentru ceea ce fac, nu pentru limba pe care o vorbesc sau locul din care provin.

Mesaje despre colaborare institutionala au venit si din partea Consiliului Judetean Timis. Vicepresedintele Alin Popoviciu a evidentiat relatia dintre administratia judeteana si Primaria Timisoara, afirmand ca cele doua institutii au colaborat mai bine ca niciodata in ultimii ani.

„Timisoara este mai importanta decat oricare dintre noi. Consiliul Judetean si Primaria Timisoara au facut multe lucruri impreuna si vom mai face, chiar daca sunt si unele intepaturi politice. Pentru asta pot sa le multumesc domnului primar si administratiei de la Primaria Timisoara pentru deschiderea pe care au avut-o de fiecare data”, a spus Popoviciu.

La randul sau, subprefectul Deian Popov a vorbit despre identitatea multiculturala a orasului si despre rolul pe care Timisoara l-a avut in istoria Romaniei.

„Aici, libertatea nu a fost doar revendicata, ci si aparata cu pretul vietii. Timisoara este un oras al prezentului, dar mai ales un oras al viitorului”, a transmis reprezentantul Prefecturii Timis.

Ceremonialul s-a incheiat cu traditionala defilare militara in Piata Unirii. Soldati, jandarmi, politisti si politisti locali au defilat in fata participantilor, in acordurile fanfarei militare, marcand astfel finalul manifestarilor dedicate Zilei Timisoarei din acest an. (Denisa Campean)

Leave a Reply