Noul sediu al Centrului Scolar pentru Educatie Incluziva „Dumitru Ciumageanu” prinde contur in comuna Giroc. Santierul a fost deschis in urma cu aproximativ un an, iar proiectul se apropie de momentul in care noua scoala va putea fi data in folosinta.
Anuntul a fost facut de presedintele Consiliului Judetean Timis, Alfred Simonis, care spune ca investitia este primul dintre cele trei proiecte majore prin care administratia judeteana transforma terenul fostei unitati militare din Giroc.
„Noul sediu al Centrului Scolar pentru Educatie Incluziva «Dumitru Ciumageanu» se construieste in comuna Giroc. Santierul a fost deschis in urma cu aproximativ un an, iar astazi proiectul se apropie de momentul in care noua scoala va putea fi data in folosinta”, a transmis Alfred Simonis.

Investitia se ridica la aproximativ 55 de milioane de lei, finantarea fiind asigurata prin Planul National de Redresare si Rezilienta si din bugetul Consiliului Judetean Timis. Valoarea initiala a proiectului a fost estimata la 74,5 milioane de lei, insa, in urma licitatiei, contractul pentru lucrari a fost atribuit societatii S.C. RAP Development S.R.L., pentru 52,29 milioane de lei. Valoarea lucrarilor diverse si neprevazute, de 20%, nu este inclusa in pretul contractului.
Noua cladire va avea aproape 5.000 de metri patrati si va fi construita la standarde nZEB, ceea ce presupune un consum energetic aproape de zero. Proiectul include sali de clasa, spatii pentru activitati educationale, cabinete pentru terapii si recuperare, zone pentru activitati practice, sala de gimnastica medicala, sala de mese si spatii exterioare amenajate.
Una dintre principalele facilitati va fi gradina senzoriala, conceputa special pentru nevoile copiilor cu cerinte educationale speciale.
„Noua scoala inseamna, insa, mai mult decat sali de clasa. Copiii vor avea la dispozitie spatii pentru activitati educationale, cabinete pentru terapii si recuperare, zone pentru activitati practice, dar si o gradina senzoriala, gandita special pentru nevoile lor”, spune Simonis.
Noul sediu va permite si cresterea capacitatii de scolarizare cu peste 50%. In prezent, Centrul „Dumitru Ciumageanu” functioneaza intr-o cladire de pe bulevardul Dragalina nr. 2, considerata improprie pentru desfasurarea activitatilor, pentru care Consiliul Judetean Timis plateste chirie.
Finantarea pentru construirea noului sediu a fost obtinuta de administratia judeteana in 2023, prin programul „Construirea si dezvoltarea unei retele-pilot de scoli verzi” din PNRR.
Lucrarile au fost anuntate in iulie 2025, cand vicepresedintele CJ Timis, Alexandru Iovescu, preciza ca noul centru va fi unul dintre cele mai moderne Centre Scolare pentru Educatie Incluziva din tara.
„Sali pentru clasele pregatitoare ale scolii, gradinita, o sala de gimnastica medicala, sala de mese, gradina senzoriala, spatii exterioare amenajate, aproape 5.000 de mp dedicati invatamantului. Noul spatiu va permite si cresterea capacitatii de scolarizare cu peste 50%”, transmitea Alexandru Iovescu.
Trei proiecte pe terenul fostei unitati militare din Giroc
Centrul „Dumitru Ciumageanu” este primul dintre cele trei proiecte majore pregatite de Consiliul Judetean Timis pe terenul fostei unitati militare din Giroc.
„Centrul Scolar pentru Educatie Incluziva «Dumitru Ciumageanu» este, in acelasi timp, primul dintre cele trei mari proiecte prin care transformam terenul ramas in paragina al fostei unitati militare din Giroc”, afirma Alfred Simonis.
In apropiere sunt prevazute Complexul Sportiv Multifunctional Timis4All si Centrul Comunitar „ForUM 01115” – New European Bauhaus. Cele trei proiecte urmeaza sa formeze un ansamblu dedicat educatiei, sportului si culturii, dezvoltat de la zero la intrarea in Giroc.
„Am inceput cu scoala Ciumageanu, atat de necesara pentru copiii care au nevoie de conditii speciale pentru a invata, pentru a se dezvolta si pentru a deveni cat mai independenti”, a transmis Alfred Simonis. (Denisa Campean)

