Universitatea de Vest din Timisoara (UVT) sustine activ initiativele care creeaza punti reale intre mediul academic si cel de business. In acest context, aducem in atentia publicului prima editie a proiectului „Noaptea Companiilor” care se va desfasura la Timisoara, in cadrul caruia UVT are rol de partener educational. Evenimentul va avea loc in data de 5 noiembrie 2026, intre orele 16:00 – 23:00.
„Noaptea Companiilor” este un proiect de networking profesional de tip targ de cariere, validat deja la nivel national prin editii desfasurate in Cluj-Napoca, Iasi, Sibiu, Targu Mures, Brasov si Bucuresti. Evenimentul este organizat de OTB Creative si isi propune sa aduca impreuna studenti, tineri profesionisti si public interesat, intr-un format interactiv si dinamic, avandu-l gazda in Timisoara pe Bob Radulescu.
Conceptul evenimentului
Companiile participante isi transforma propriul sediu intr-o destinatie de networking si recrutare, deschisa publicului. Pe parcursul unei singure seri, participantii au ocazia sa descopere mediul real de lucru si sa interactioneze direct cu echipele si potentialii angajatori.
Fiecare companie isi poate construi un program personalizat, care poate include:
tururi de birouri sau facilitati de productie;
demonstratii tehnice;
intalniri cu specialisti si lideri de echipa;
activitati interactive si momente experientiale.
De ce sa participati?
Employer branding autentic — va prezentati cultura organizationala direct, in propriul spatiu;
Recrutare pe segmente cheie — interactionati cu candidati relevanti, interesati de domeniul dumneavoastra;
Vizibilitate crescuta — in cadrul unui proiect national, cu expunere extinsa;
Acces direct la comunitatea UVT si comunitatea locala — studenti si absolventi dintr-unul dintre cele mai mari centre universitare din vestul tarii.
Participarea este facilitata printr-un sistem organizat de transport gratuit intre locatii, astfel incat vizitatorii sa poata descoperi cat mai multe companii intr-o singura seara.
Rezultate editii anterioare (2025 – Sibiu & Cluj)
- zeci de companii participante;
peste 4.500 de vizitatori;
interes ridicat din partea tinerilor si profesionistilor aflati la inceput de cariera.
Prin implicarea in acest proiect, companiile participante devin parte dintr-o experienta relevanta pentru noua generatie si contribuie activ la orientarea profesionala a tinerilor.
Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „La Universitatea de Vest din Timisoara sustinem stabilitatea legaturilor dintre studenti, absolventi si partenerii din economie. In comunitatea noastra, preocuparea pentru pregatirea anticipativa a studentilor la cerintele viitorului lor profesional este prioritara, intr-un mod adaptat la specificul angajatorilor. Proiectul „Noaptea companiilor” la Timisoara propune oportunitati de intalnire intre studenti si marile companii timisorene, ocazii in care toti participantii sunt informati direct despre cum isi pot incepe o cariera si pot afla cum s-au lansat si consacrat traseele profesionale de succes din organizatiile acestor companii.”
In masura in care initiativa se aliniaza cu obiectivele dumneavoastra, va invitam sa contactati echipa de organizare la adresa timisoara@noapteacompaniilor.ro pentru detalii privind participarea companiilor si modalitatea de inscriere in cadrul acestui eveniment.
Inscrierea in platforma Noaptea Companiilor asigura promovarea sediului companiei, ca destinatie profesionala de top, in cadrul celui mai mare eveniment de tip „Open Doors” din Timisoara.
(Universitatea de Vest din Timisoara, Horea Bacanu)

