Premiera! Prima sedinta a Colegiului Prefectural Timis desfasurata in afara Palatului Administrativ, gazduita de Inspectoratul Teritorial de Munca Timis

Inspectoratul Teritorial de Munca Timis a gazduit, astazi, sedinta Colegiului Prefectural, intr-un demers prezentat drept o premiera pentru aceasta structura administrativa, intrucat intalnirea s-a desfasurat pentru prima data in afara Palatului Administrativ.

Sedinta a reunit reprezentanti ai administratiei publice locale si ai institutiilor deconcentrate din judet, principalele teme de discutie vizand siguranta in scoli, protectia mediului, gestionarea deseurilor, colectarea veniturilor la bugetul de stat si activitatea aeroportuara.

Una dintre temele centrale a fost prevenirea si combaterea violentei scolare. In cadrul intalnirii a fost prezentat si adoptat, prin hotarare, Planul Teritorial Comun de Actiune pentru combaterea violentei scolare in anul scolar 2026–2027. Documentul a fost prezentat de Ramona-Melania Ursul, seful Biroului Siguranta Scolara din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Timis, Cosmin Hogea, inspector scolar general adjunct in cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Timis, si Nicoleta Tutunaru, locotenent-colonel in cadrul Inspectiei de Prevenire a Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Banat” al

O alta tema abordata a fost combaterea ambroziei, in acest context fiind prezentata situatia verificarilor si controalelor efectuate la nivelul autoritatilor administratiei publice locale in ceea ce priveste respectarea masurilor prevazute de legislatie. Informarea a fost sustinuta de Luci Musuroi, comisar-sef al Garzii Nationale de Mediu – Comisariatul Judetean Timis, si Codrut Calin Anches, director executiv al Directiei Judetene pentru Agricultura Timis.

In ceea ce priveste gestionarea deseurilor, Lorenzo Barabas, director general adjunct al Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara Deseuri Timis, a prezentat o informare referitoare la derularea contractelor de colectare a deseurilor.

Colegiul Prefectural a analizat si situatia colectarii creantelor la bugetul general consolidat al statului. Cristian Mocan, sef administratie in cadrul Administratiei Judetene a Finantelor Publice Timis, a prezentat raportul privind activitatea de colectare desfasurata in anul 2025 si in primele sase luni ale anului 2026.

La capitolul „Diverse”, Adrian Parvanescu, director Securitate in cadrul Aeroportului International Timisoara „Traian Vuia”, a prezentat situatia operarii companiilor aeriene pe Aeroportul International Arad in perioada 2–22 noiembrie 2026.

Cu prilejul intalnirii, inspectorul-sef al ITM Timis, Ileana Mogosanu, a reafirmat disponibilitatea institutiei de a participa activ la colaborarea dintre institutiile administratiei publice si de a contribui la dezvoltarea unui mediu de munca legal, echitabil si sigur pentru cetatenii judetului.

La finalul sedintei, in semn de recunostinta, Ileana Mogosanu a oferit cate o placheta prefectului judetului Timis, Paul Finta, precum si celor doi subprefecti, Liliana Onet si Deian Popov.

Organizarea sedintei Colegiului Prefectural la sediul ITM Timis marcheaza, potrivit institutiei, o premiera si subliniaza dorinta de consolidare a cooperarii dintre institutiile care contribuie la administrarea si gestionarea problemelor de interes pentru judet. (ITM Timis, Comunicat)

Leave a Reply