Alfred Simonis, trei anunturi pentru Timis: tabere scolare, drum Timisoara-Lugoj si Sala Polivalenta Mare

Presedintele Consiliului Judetean Timis, Alfred Simonis, a prezentat, joi, 10 septembrie, trei dintre proiectele si problemele pe care administratia judeteana le are in vedere: transferul taberelor scolare aflate in patrimoniul statului, dublarea la doua benzi pe sens a drumului dintre Timisoara si Lugoj si reluarea proiectului pentru Sala Polivalenta Mare din Timisoara. Simonis a anuntat si ca administratia judeteana este dispusa sa contribuie financiar la realizarea salii.

CJ Timis cere Guvernului transferul taberelor scolare

Consiliul Judetean Timis solicita din nou Guvernului sa transfere administratiei judetene taberele scolare aflate in stare avansata de degradare. Alfred Simonis spune ca, in ultimii doi ani, au fost facute mai multe demersuri pentru preluarea unor tabere precum cele de la Poieni Sat, Cheveresu Mare, Bogda si Herneacova, insa transferul este blocat de situatia angajatilor care deservesc aceste obiective.

„Dupa ce am avut intalniri si am stabilit ca este o problema cu documentatia, am facut noi documentatii cadastrale astfel incat sa existe CF-uri la Minister sau la Guvern, sa poata fi transferate aceste tabere. Raspunsul, asa, neoficial, este ca nu pot fi transferate inca dintr-un motiv de neinteles pentru mine si anume ca angajatii care deservesc aceste tabere scolare nu pot fi transferati odata cu ele si nu pot fi nici disponibilizati, nici relocati si astfel trebuie sa ramana taberele in subordinea Guvernului”, a declarat Alfred Simonis.

Presedintele CJ Timis sustine ca mentinerea taberelor in aceasta situatie inseamna si pierderea unor oportunitati de finantare europeana, deoarece administratiile locale nu au putut depune proiecte pentru imobile care nu se aflau in proprietatea lor.

„Au existat multiple actiuni de finantare pe care noi, ca judet, si localitatile respective le-am pierdut. Pentru ca n-am putut accesa acesti bani europeni, pentru ca nu eram proprietarii taberelor. Deci, guvernul reformator, guvernul reformist, guvernul care doreste descentralizare, ne spune de luni de zile ca nu poate transfera aceste tabere catre judetul Timis. Vorbesc de Timis aici, dar situatia este una generala, pentru ca n-are ce face cu oamenii care intretin aceste spatii”, a afirmat Simonis.

Pentru a nu pierde o noua linie de finantare, Consiliul Judetean a preluat de la Primaria Nadrag fosta tabara din localitate. Administratia judeteana a realizat deja documentatia necesara si intentioneaza sa depuna proiectul pentru finantare.

„Am gasit una la Nadrag, tabara care tinea de Primaria localitatii Nadrag. Primarie care n-a putut tine pasul cu investitiile si cu necesitatile. Acestea sunt randarile in urma unui DALI pe care l-am efectuat deja, urmeaza proiectarea si anul acesta depunem la finantare, unde exista o axa deschisa de 3 milioane de euro pentru refacerea taberelor scolare”, a precizat presedintele CJ Timis.

Costul total estimat pentru refacerea taberei de la Nadrag este de aproximativ 4,5 milioane de euro, iar Simonis spune ca administratia judeteana spera sa obtina 3 milioane de euro prin finantarea disponibila.

„Intuind ca Guvernul va intarzia transferul acestor tabere de la Guvern catre noi, am preluat una de la o localitate, am facut documentatiile si ne pregatim sa depunem pe o axa de finantare si sa castigam. Fiind o axa pentru judetul Timis, singura tabara care se va depune va fi aceasta, pentru ca nu avem alta, si vom avea aceasta sansa de a absorbi cei 3 milioane de euro”, a mai spus Alfred Simonis.

Acesta a cerut din nou Guvernului sa transfere catre administratia judeteana taberele aflate in paragina, pentru ca acestea sa poata fi modernizate cu fonduri europene.

„Inca o data solicitam ferm Guvernului transferul a una, doua, trei, patru sau cinci tabere scolare, ca sa le facem precum o vom face pe cea de la Nadrag. Sa nu mai treaca trenul cu bani asa prin langa judetul Timis si sa nu se preocupe nimeni de ele”, a declarat Simonis.

Studiu de fezabilitate pentru dublarea drumului Timisoara-Lugoj

Un al doilea anunt vizeaza infrastructura rutiera. Consiliul Judetean Timis pregateste dublarea la doua benzi pe sens a drumului dintre Timisoara si Lugoj. Proiectul ar urma sa fie realizat in mai multe etape, iar administratia judeteana intentioneaza sa scoata la licitatie in acest an studiul de fezabilitate.

Prima etapa este reprezentata de tronsonul Timisoara-Albina, pentru care CJ Timis are deja in vedere dublarea drumului pana la viitoarea conexiune cu autostrada Timisoara-Moravita. Simonis spune insa ca analiza va fi extinsa pe intregul traseu pana la Lugoj.

„Va anunt in premiera ca vom contracta proiectanti pentru a face studiul de fezabilitate de dublare la doua benzi pe sens a intregului tronson de drum de la Timisoara pana la Lugoj, in doua loturi, lotul 1 pana la Buzias si lotul 2 de la Buzias la Lugoj”, a anuntat Alfred Simonis.

Proiectul ar urma sa tina cont si de traficul din localitatile traversate de drumul judetean. Potrivit lui Simonis, administratia judeteana vrea ca viitoarele lucrari sa includa si variante ocolitoare, astfel incat traficul greu sa nu fie directionat prin localitati.

„Propunerea catre proiectanti este ca localitatile care vor fi traversate de acest drum sa aiba in viitor centuri ocolitoare. Deci sa nu dublam in mijlocul localitatilor, sa aducem traficul in mijlocul localitatilor Cheveres, Bacova, Sinersig si toate celelalte care sunt pana la Lugoj, ci sa facem centuri ocolitoare precum este cea de la Buzias, pe care sa o preluam la judet si sa o refacem si pe aceea”, a explicat presedintele CJ Timis.

Simonis spune ca intensificarea traficului si dezvoltarea industriala din zona Albina fac necesara pregatirea din timp a proiectului.

„Am facut niste analize pe trafic si am constatat ca deja exista un trafic intens pe acest tronson, cel putin pe primul lot, pana la Buzias. Mai ales ca, odata cu descarcarea de pe autostrada Timisoara-Moravita, undeva in vecinatatea localitatii Albina, foarte probabil zona industriala din acea arie va exploda. Deja au inceput sa construiasca foarte mult industrial si ne vom trezi ca, intr-un timp foarte scurt, acest drum extrem de aglomerat va avea o reala problema de trafic daca nu facem aceste investitii urgent”, a spus Simonis.

Administratia judeteana spera ca, dupa finalizarea documentatiilor, proiectul sa poata beneficia si de finantare europeana.

CJ Timis vrea sa contribuie la Sala Polivalenta Mare

In ceea ce priveste infrastructura sportiva, Alfred Simonis a vorbit despre cele doua sali polivalente din Timisoara. Pentru Sala Polivalenta Mica, construita de Universitatea Politehnica Timisoara, Consiliul Judetean are deja o finantare de 22 de milioane de lei, insa suma ar putea fi suplimentata.

„Am discutat cu cei de la Politehnica si, dupa ultimele actualizari, este posibil, cel mai probabil va trebui sa facem o modificare a acestei sume, sa o crestem cu 2,5-3 milioane de lei. Asteptam comunicarea oficiala, pentru ca ultimele studii au aratat ca suma a crescut, dar vom face asta la final. Poate asteptam sa vedem cum se desfasoara licitatia, care este valoarea la care se castiga si poate nu mai e nevoie sa suplimentam”, a explicat Simonis.

Presedintele CJ Timis estimeaza ca in urmatoarele 30-45 de zile ar putea fi desemnat constructorul pentru aceasta investitie.

In paralel, Simonis sustine ca trebuie deblocat proiectul Salii Polivalente Mari, care ar urma sa fie construita in vecinatatea viitorului stadion Dan Paltinisanu. Potrivit acestuia, proiectul este in prezent blocat la nivelul documentatiilor, insa CJ Timis este dispus sa contribuie cu 25% din valoarea investitiei.

„Eu vreau sa anunt din partea Consiliului Judetean Timis ca suntem dispusi sa asiguram in 2029 si 2030 cofinantarea de 25%, care poate ajunge la 20-25 de milioane de euro, dupa ce vom fi finalizat stadionul, sa incepem sa cofinantam impreuna cu Primaria Timisoara, asa ar fi normal, sau fara ei, sa facem aceasta cofinantare, sa alocam aceasta cofinantare de 25% din proiect”, a declarat Alfred Simonis.

Acesta spune ca, daca procedurile ar incepe in perioada urmatoare, lucrarile la sala polivalenta ar putea incepe cel mai devreme in 2029.

„Daca incepem astazi, este posibil, avem sanse reale ca in 2029, odata ce am finalizat Dan Paltinisanu, sa pornim si construirea Salii Polivalente, care este exact in vecinatatea stadionului Dan Paltinisanu. Fiecare zi pe care o mai intarziem de azi inainte este o zi peste cei doi ani, doi ani si jumatate necesari implementarii acestor proiecte”, a afirmat Simonis.

Presedintele CJ Timis a lansat si un apel catre Primaria Timisoara pentru deblocarea proiectului si pentru o colaborare intre cele doua administratii.

„Eu propun o colaborare Primariei Timisoara, asa cum imi propun de doi ani de zile, poate de mai mult timp, pe orice subiect important din municipiu sau judet, sa cofinantam cu 25%, poate mai mult daca e necesar, impreuna cu dansii, separat, cum doresc, dar sa deblocam, poate in cele 20 de zile cate mai sunt din festival (n.r. Festivalul faptelor bune), sa reusim sa rezolvam si aceasta problema”, a mai spus Simonis. (Denisa Campean)

 

Leave a Reply