Hotii de lemne, in vizorul politistilor din Lugoj / Mai multe autoutilitare care transportau material lemnos, oprite in trafic pentru controale si verificari

Politistii lugojeni au desfasurat activitati pentru prevenirea si combaterea faptelor ilegale din domeniul silvic, verificarile vizand atat legalitatea transporturilor de material lemnos, cat si prevenirea si documentarea faptelor de taiere si sustragere ilegala de arbori.

In acest context, in ultimele zile, politistii au efectuat mai multe controale si verificari, fiind constatate abateri si fapte de natura penala, precum si confiscata o cantitate de material lemnos.

Transport de material lemnos cu diferente constatate in urma verificarilor

La data de 1 octombrie 2026, politistii din cadrul Politiei Municipiului Lugoj – Biroul Ordine Publica au oprit pentru control, pe DN 6 – Centura Lugoj, un ansamblu rutier format din cap tractor si semiremorca, condus de un barbat, in varsta de 58 de ani, care transporta material lemnos.

In urma verificarilor efectuate a rezultat ca, potrivit documentelor, ansamblul rutier transporta 27 de metri cubi de material lemnos. In urma controlului efectuat, politistii au constatat ca, in realitate, cantitatea transportata era de 31 de metri cubi.

Cantitatea de 2,77 metri cubi de material lemnos, de esenta frasin – lemn rotund, a fost confiscata si lasata in custodia Ocolului Silvic Lugoj.

Pentru neregulile constatate, conducatorul auto a fost sanctionat contraventional, in conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010, cu amenda in cuantum de 8.000 de lei.

De asemenea, acesta a fost sanctionat contraventional pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002, intrucat pe semiremorca era montata o placuta cu numarul de inmatriculare neconforma cu standardele in vigoare. Ca masura complementara, politistii au retinut certificatul de inmatriculare, iar semiremorca a fost indisponibilizata.

Transport de material lemnos cu document de insotire expirat

La data de 30 septembrie 2026, politistii din cadrul Sectiei 5 Politie Rurala Belint au oprit pentru control, pe un drum public din localitatea Topolovatu Mare, o autoutilitara care transporta material lemnos.

In urma verificarilor efectuate politistii au stabilit ca autoutilitara transporta 2,72 metri cubi de material lemnos de esenta garnita, carpen si cer, pentru care avizul de insotire a marfii era expirat.

Cantitatea de material lemnos a fost confiscata si predata unui reprezentant al Ocolului Silvic Timisoara.

Conducatorul auto a fost sanctionat contraventional, in conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010.

Trei arbori, taiati si sustrasi ilegal din fondul forestier

Tot la data de 30 septembrie 2026, politistii din cadrul Sectiei 5 Politie Rurala Belint – Posturile de Politie Bara si Belint, s-au deplasat in localitatea Lapusnic, unde au constatat ca, de pe un fond forestier, persoane necunoscute ar fi taiat si sustras ilegal trei arbori de esenta salcam.

In urma verificarilor efectuate de politistii au constatat faptul ca arborii ar fi fost taiati si sustrasi de un barbat din localitatea Lapusnic.

Politistii, impreuna cu reprezentantii Ocolului Silvic Timisoara, au procedat la inventarierea cioatelor, fiind stabilite diametre de 35, 39 si 50 de centimetri, urmand sa fie determinata cantitatea si valoarea prejudiciului.

Totodata, in curtea imobilului de domiciliu al persoanei banuite a fost identificata cantitatea de 1,591 metri cubi de material lemnos – fir nefasonat, provenita din taierea celor trei arbori.

In baza celor constatate, politistii s-au sesizat din oficiu cu privire la savarsirea infractiunilor de „taierea ilegala de arbori” si „furt de arbori”.

Politistii continua verificarile pentru documentarea tuturor aspectelor si stabilirea cu exactitate a prejudiciului cauzat.

(IPJ Timis, Biroul de presa)

Leave a Reply