Infectarea corpului societatii romanesti de catre cuplul de comici Nicu&Marcel putea sa lase rani adanci in organismul national.
Primul „antibiotic” utilizat in astfel de situatii este cursul de schimb, cea mai facila cale prin care statul sa obtina mai multi bani care sa ajunga la buget iar de aici mai departe la pensii si cheltuielile salariale din sectorul public.
Pe acest fundal negativ, dupa anuntarea cursului de joi la 5,2777 lei/euro, banca centrala s-a retras din piata, pentru a-si proteja rezerva valutara, care s-a redus la sfarsitul lui septembrie cu aproape 5 miliarde euro si a coborat la 60,060 miliarde euro, astfel ca rezervele internationale (valute plus aur) au fost de 72,340 miliarde euro.
Cotatiile din piata au crescut rapid si au depasit pragul de 3,55 lei, ca un raspuns la avertizarea facuta de agentia Moody’s, inainte cu o zi de decizia Standard & Poor’s privind ratingul Romaniei, conform careia lipsa unui guvern cu puteri depline si dificultatile de finantare creeaza riscuri pentru continuarea consolidarii fiscale a tarii.
BNR s-a tinut departe de piata si vineri iar cursul monedei unice a atins un nou record de 5,3447 lei, mai mult cu 5% fata de inceputul anului, respectiv cu 7,5% fata de debutul lui 2025, intr-o sedinta care s-a deschis optimist la 5,328 lei dupa care a urcat rapid la 5,356 lei si s-a inchis la 5,35 lei.
Decizia anuntata, vineri seara, de S&P de reconfirmare a ratingului Romaniei la BBB-/A-3, cu perspectiva negativa, recomandata investitiilor, si o scadere a aversiunii fata de risc pe plan international, au coborat cotatiile la 5,334 lei, la inchiderea pietei americane.
Scaderea de vineri seara este un semnal pozitiv iar leul ar putea recupera o parte din pierderile suferite fara a mai reusi insa sa coboare sub 5,30 lei. Reamintim ca ultima prognoza a cursului mediu anual facuta de CNSP in septembrie este de 5,18 lei.
Ramane de vazut care va fi noua propunere de premier, in conditiile in care S&P a atras, la randul ei, atentia asupra riscurilor ce decurg din prelungirea crizei politice. Agentia a subliniat in raportul sau ca ar putea lua in considerare o retrogradare in cazul in care preturile la energie vor exploda in aceasta iarna si vor afecta inflatia, ceea ce ar slabi semnificativ cresterea economica a Romaniei, balanta de plati si rezultatele bugetare.
Pentru a proteja leul, BNR a continuat sa sterilizeze o parte din lichiditatea din piata monetara, ceea ce a avut ca efect cresterea indicilor ROBOR, care au revenit la valorile de la inceputul acestui an. Evolutia poate fi pusa si pe seama majorarii dobanzilor de catre marile banci centrale.
Vineri, indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a urcat de la 6,06 la 6,11%, fata de 5,84% la inceputul lui septembrie. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 6,12 la 6,16%, iar cel la 12 luni a urcat de la 6,18 la 6,22%.
Euro a scazut la nivel saptamanal de la 1,1391 la 1,1221 – 1,1286 dolari si a inchis piata de peste Ocean la 1,1252 dolari. Cursul monedei americane a urcat vineri de la 4,6765 la 4,7519 lei.
Media francului elvetian a incheiat saptamana la 5,7347 lei, aproape de recordul de 5,7666 lei atins in 25 mai iar cea a lirei sterline a urcat la un nou maxim de 6,2764 lei. (R.G.)

