Cat de mult ne influenteaza retelele sociale? Unde se termina folosirea tehnologiei si unde incepe dependenta? Si ce se intampla cu relatiile dintre adolescenti, parinti si cei din jur atunci cand viata online ajunge sa ocupe tot mai mult spatiu?
Sunt cateva dintre intrebarile pe care le aduce in fata publicului spectacolul de teatru „Cameleonii de ceata” de Teo Spataru, o productie care exploreaza relatia dintre adolescenti, tehnologie si familie si impactul pe care utilizarea excesiva a retelelor sociale il poate avea asupra vietii de zi cu zi.
Spectacolul regizat de Traian Soimu, va avea premiera pe 10 octombrie 2026, la Cinema Johnny din Freidorf, incepand cu ora 19:00, iar cea de-a doua reprezentatie este programata pentru 15 octombrie 2026, la Universitatea de Stiintele Vietii „Regele Mihai I” din Timisoara (USVT), de la ora 20:00.
„Cameleonii de ceata” propune o incursiune in universul adolescentilor de astazi, acolo unde identitatea, nevoia de validare, relatiile de familie si presiunea mediului online se intalnesc si se influenteaza reciproc. Spectacolul urmareste nu doar comportamentele asociate utilizarii excesive a tehnologiei, ci si relatiile care se schimba in jurul lor.
Teatru urmat de dialog
Reprezentatia din 15 octombrie, de la USVT, va fi urmata de o dezbatere cu publicul, dedicata temelor abordate de spectacol: dependenta de retele sociale, relatia adolescentilor cu tehnologia, dinamica familiala si efectele mediului digital asupra relatiilor si comportamentelor.
Dezbaterea va fi moderata de Andreea Oance, jurnalist, si Mugur Ciumageanu, psiholog, profesor universitar si specialist in adictii.
Spectacolul incepe la ora 20:00 si se incheie in jurul orei 21:00, urmand ca dezbaterea sa inceapa imediat dupa reprezentatie.
Prin aceasta intalnire intre teatru, psihologie, jurnalism si public, organizatorii isi propun sa creeze un spatiu de conversatie despre una dintre provocarile importante ale generatiei actuale: cum ramanem conectati unii cu ceilalti intr-o lume in care suntem permanent conectati la ecrane?
Doua reprezentatii in octombrie
10 octombrie 2026 – ora 19
Cinema Johnny, Freidorf, Timisoara
Premiera „Cameleonii de ceata”
Dramaturgie: Teo Spataru
Regie: Traian Soimu
15 octombrie 2026 – ora 20
Universitatea de Stiintele Vietii „Regele Mihai I” din Timisoara (USVT)
Reprezentatie + dezbatere cu publicul
Pentru informatii despre acces, bilete si disponibilitatea locurilor, publicul este invitat sa urmareasca pagina oficiala a spectacolului si canalele de comunicare ale organizatorilor.(https://www.facebook.com/asociatiafelinar si https://www.instagram.com/asociatiafelinar/ )
„Cameleonii de ceata” de Teo Spataru este un spectacol despre o realitate pe care o traim deja: adolescentii cresc intr-o lume in care granita dintre viata reala si cea digitala devine tot mai greu de trasat. Iar intrebarile pe care le ridica spectacolul nu ii privesc doar pe adolescenti, ci si pe parinti, profesori si pe fiecare dintre noi. (Asociatia Felinar)

