Procurorii au finalizat ancheta in dosarul privind concedierile controversate de la Spitalul Municipal Timisoara, din timpul mandatului managerial al Flaviei Zara, care au provocat un mare scandal, in martie 2025, si au dus la efectuarea de perchezitii in cadrul unitatii medicale, in luna iunie a aceluiasi an.
La 22 octombrie 2026, Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara a dispus trimiterea in judecata a trei angajate ale spitalului, care, la data faptelor, ocupau functiile de manager interimar, sef al Biroului Resurse Umane si sef al Serviciului Juridic. Ele sunt acuzate de fals intelectual in forma continuata, comis in coautorat, iar in cazul uneia dintre inculpate a fost retinuta si infractiunea de uz de fals in forma continuata.
Antedatarea deciziilor de incetare a contractelor individuale de munca
Potrivit anchetatorilor, la 14 martie 2025, cele trei angajate ar fi semnat deciziile de incetare a contractelor individuale de munca pentru 22 de salariati ai spitalului, desi ar fi cunoscut prevederile legale care suspendau, pana la 31 decembrie 2025, incetarea contractelor pentru personalul contractual platit din fonduri publice care indeplinea conditiile de pensionare si pentru care fusese emisa decizia de pensionare.
Procurorii sustin ca documentele ar fi fost intocmite astfel incat sa ateste, in mod nereal, ca fusesera emise la 11 martie 2025, cu scopul de a permite incetarea raporturilor de munca inainte ca suspendarea prevazuta de OUG nr. 9 din 6 martie 2025 sa produca efecte in cazul angajatilor vizati.
„Au semnat deciziile de incetare a contractelor individuale de munca pentru un numar de douazeci si doi de salariati, atestand cu prilejul intocmirii acestora fapte si imprejurari necorespunzatoare adevarului, respectiv ca au fost emise in data de 11.03.2025”, se arata in comunicatul Parchetului de pe langa Judecatoria Timisoara.
Deciziile false, inregistrate in REVISAL
Anchetatorii sustin ca una dintre inculpate, care ocupa functia de sef al Biroului Resurse Umane, ar fi depus si inregistrat cele 22 de decizii in REVISAL, desi cunostea caracterul fals al documentelor. Potrivit procurorilor, inregistrarea ar fi urmarit producerea unor consecinte juridice.
Cercetarile au fost efectuate de politistii din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Timis – Serviciul de Investigare a Criminalitatii Economice, sub coordonarea si supravegherea procurorului de caz.
Investigatia a inclus audierea unui numar mare de persoane vatamate si martori, perchezitii informatice asupra dispozitivelor ridicate de la spital, precum si perchezitii la sediul unitatii medicale.
Concedierile din martie 2025, motivul scandalului
Cazul a devenit public dupa ce 22 de medici si alte cadre medicale au primit prin e-mail deciziile de incetare a contractelor de munca, in martie 2025. Masura a fost justificata atunci prin aplicarea prevederilor referitoare la cumulul pensiei cu salariul.
Angajatii afectati au contestat modul in care au fost emise deciziile si au formulat plangeri penale, invocand posibile fapte de abuz in serviciu si fals. Ulterior, in iunie 2025, politistii au facut perchezitii la Spitalul Municipal Timisoara in cadrul anchetei.
Potrivit procurorilor, cercetarile au condus la acuzatiile de fals intelectual si uz de fals pentru care cele trei angajate au fost trimise in judecata. (V.E.)

