Noul prefect de Timis a depus juramantul de investire in functie. Care sunt prioritatile din mandatul lui Radu-Adrian Pau

Radu-Adrian Pau (PSD) a depus, luni 2 noiembrie, juramantul de investire in functia de prefect al judetului Timis. Ceremonia de investire s-a desfasurat in mai multe judete din tara. Social-democratul il inlocuieste pe Paul Finta, de la USR, care a ocupat aceasta functie timp de patru luni. Inainte de numire, Pau a fost, timp de doi ani, administrator public al judetului Timis.

La preluarea mandatului, noul prefect a anuntat ca isi propune sa continue proiectele si demersurile incepute de predecesorii sai, dar si sa intervina acolo unde sunt necesare imbunatatiri.

Una dintre principalele prioritati este accelerarea procedurilor de fond funciar, o problema care persista de mai multi ani in judet.

„Ar trebui sa incheiem odata cu tot ceea ce inseamna acest fond funciar, care ne chinuie pe foarte multi dintre noi de o perioada foarte lunga de timp. Voi incerca sa accelerez acest ritm in ceea ce priveste partea aceasta de fond funciar”, a declarat Radu-Adrian Pau.

Noul prefect a vorbit si despre necesitatea unei colaborari mai bune intre serviciile publice deconcentrate si primariile din judet. Acesta sustine ca multe dintre problemele administratiilor locale pot fi rezolvate prin dialog si coordonare intre institutii.

„Nu o sa fiu in niciun caz un promotor al actiunilor de dezbinare. Daca s-a intamplat ceva bun in acest judet, in acest oras, s-a intamplat atunci cand institutiile principale au colaborat intre ele”, a afirmat Adrian Pau, facand referire la relatia dintre Consiliul Judetean Timis si Primaria Timisoara.

Radu-Adrian Pau a abordat si situatia sediului Institutiei Prefectului, in contextul neintelegerilor cu Consiliul Judetean Timis privind spatiile ocupate in Palatul Administrativ.

Acesta a anuntat ca va discuta cu presedintele CJ Timis, Alfred Simonis, pentru a gasi o solutie.

„Sunt convins ca acest eveniment nefericit va avea o finalitate fericita. O sa am o discutie cu presedintele Consiliului Judetean Timis si am convingerea ca vom ajunge la un consens pentru ceea ce inseamna sediul Prefecturii Timis”, a declarat noul prefect.

Intrebat daca va sustine folosirea gratuita a spatiilor ocupate de institutie, Pau a spus ca va apara interesele Prefecturii in aceasta negociere.

„Am tricou de la Prefectura, voi incerca sa apar Prefectura si voi juca pentru Prefectura”, a precizat acesta. (Denisa Campean)

Leave a Reply