Un grav accident rutier s-a produs, joi dimineata, in jurul orei 5,40, pe drumul comunal din localitatea Hodoni, judetul Timis, unde un autobuz care transporta 29 de persoane s-a rasturnat in afara partii carosabile. Opt pasageri au fost transportati la spital pentru ingrijiri medicale.
Potrivit Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Timis, la locul accidentului au fost mobilizate mai multe echipaje de interventie, inclusiv o autospeciala de stingere cu modul de descarcerare, doua autospeciale de descarcerare, doua autospeciale pentru transportul personalului si al victimelor multiple, precum si trei ambulante SMURD.
„La sosirea echipajelor la locul interventiei s-a constatat ca in accident a fost implicat un autobuz care transporta 29 de persoane. Acesta s-a rasturnat in afara partii carosabile”, au transmis reprezentantii ISU Timis.
In urma accidentului, opt persoane – sase femei si doi barbati – au avut nevoie de ingrijiri medicale si au fost transportate la spital. Potrivit salvatorilor, toate victimele erau constiente si cooperante in momentul interventiei.
“Din primele verificari efectuate la fata locului, a reiesit faptul ca un barbat, in varsta de 54 de ani, a condus un autobuz pe DC 37, dinspre localitatea Hodoni inspre localitatea Sanandrei, iar la un moment dat ar fi parasit partea carosabila prin partea dreapta a sensului de deplasare, ulterior rasturnandu-se.
In urma accidentului rutier, 8 persoane, pasagere in autobuz, au fost ranite, fiind transportate la spital in vederea acordarii ingrijirilor medicale de specialitate.
Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a transmis si Politia Timis.
Deocamdata, cauzele care au dus la rasturnarea autobuzului nu au fost precizate. (V.E.)




