Teatrul National din Timisoara anunta organizarea editiei 2016 a Festivalului European al Spectacolului – Festivalul Dramaturgiei Romanesti, si finalizarea selectiei spectacolelor care vor compune modulul FDR al FEST-FDR.
FEST-FDR imbraca haine de toamna, fiind programat in perioada 24 – 30 septembrie.
Modificarea perioadei cu care publicul s-a familiarizat in ultimii ani a fost dictata de dificultati birocratice care au ingreunat finalizarea sectiunii FDR, modulul de traditie al acestui festival al carui concept il reprezinta intalnirea si dialogul dintre cele doua sectiuni: spectacole pe texte romanesti de teatru (FDR) si spectacole internationale si spectacole in aer liber (FEST).
La fel ca in anii precedenti, sectiunea dedicata spectacolului de teatru pe text romanesc – FDR – urma sa propuna o panoramare a anului teatral anterior. Trebuie precizat ca selectia realizata de teatrologul Oana Bors a trebuit sa tina cont si sa se adapteze impunerilor financiare ale acestei editii si, in consecinta, reprezinta cu precadere un punct de vedere, si mai putin o imagine detaliata a anului teatral scurs de la precedenta editie a festivalului.
Selectia modulului FDR2016 aduce laolalta nume majore ale dramaturgiei romanesti – de la Eugène Ionesco sau Mihail Sebastian – la autori contemporani, cum ar fi Peca Stefan, Elise Wilk, Bogdan Georgescu, Csaba Székely, Radu Iacoban etc.
Selectia modulului FDR reuneste urmatoarele titluri:
LECTIA, de Eugène Ionesco, regia Mihai Maniutiu, Teatrul National „Radu Stanca” Sibiu
STEAUA FARANUME, de Mihail Sebastian, regia Victor Ioan Frunza, Centrul Cultural pentru UNESCO – Casa Balcescu
ANTISOCIAL, de Bogdan Georgescu, regia Bogdan Georgescu, Teatrul National „Radu Stanca” Sibiu
PISICA VERDE, de Elise Wilk, regia Bobi Pricop, Teatrul „Luceafarul” Iasi
AI MEI ERAU SUPER, regia Cristian Ban, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad
ANUL DISPARUT. 1989 de Peca Stefan, regia Ana Margineau, Teatrul Mic Bucuresti
CASA CU PISICI, de Radu Iacoban, regia Radu Iacoban, Teatrul Mic Bucuresti
TIHNA, de Attila Bartis, regia Radu Afrim, Teatrul National Targu Mures – Compania „Tompa Miklos”
SECRETUL FERICIRII, de Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu, Godot Café Teatru si Asociatia Catharsis
MaRó de Csaba Székely, regia Andi Gherghe, Studio Yorick, Targu Mures
SHAKESPEARE PENTRU ANA, un spectacol de Luminiţa Tacu, Centrul de Arte „Coliseum” , Chişinau
ROMO SAPIENS, un spectacol de Kincses Réka, Alina Nelega, Teatrul Heimathafen din Berlin, alaturi de Asociatia SüdOst Europa Kultur e.V., Teatrul National Targu Mures, Asociatia Romo Sapiens-Rudy Moca
Modulul FEST propune urmatoarele titluri:
PESCARUSUL, dupa A.P. Cehov, regia Yaroslav Fedoryshyn, Teatrul Voskresinnia, Liov, Ucraina (spectacol in aer liber)
SUMMIT_ 2.0, compania Osmego Dnia, Polonia (spectacol in aer liber)
KORI KORI, compania Oposito, Franta (spectacol in aer liber)
SALONUL 6. UNDERGROUND, Kiev Modern Ballet (Ucraina).