Traficanti de droguri din Albania, prinsi in Timis cu 34 kilograme de canabis! Politistii de frontiera i-au retinut pe cei doi, imediat dupa ce marfa a fost trecuta peste fasia verde

Captura de zile mari a politistilor din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Moravita! Au prins doi cetateni albanezi care au incercat sa introduca ilegal in tara, peste fasia verde, nu mai putin de 34 kg substanta vegetala.


In data de 26.04.2017, in jurul orei 00.30, politistii de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Moravita, judetul Timis, au observat cu ajutorul sistemului de supraveghere cu termoviziune, o persoana care se deplasa pe jos, pe camp, dinspre Serbia spre interiorul Romaniei, avand asupra sa doua bagaje voluminoase.

Imediat, o patrula din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Moravita s-a deplasat in zona si a retinut persoana semnalata. Concomitent, pe comunicatia E70, care face legatura intre punctul de frontiera si localitatea Moravita, politistii de frontiera au observat un autoturism care stationa.

In acesta se afla un barbat, care urma sa preia persoana care a incercat sa intre ilegal in tara.

Cei doi barbati au fost dusi la sediul Politiei de Frontiera, ocazie cu care s-a stabilit ca sunt cetateni albanezi, in varsta de 37, respectiv 24 ani.

In cadrul primelor verificari s-a constatat ca barbatul depistat la frontiera verde transporta in cele doua bagaje 50 de pachete ambalate in folii de plastic ce contineau o substanta vegetala maruntita, in greutate de aproximativ 34 kg, presupusa a fi canabis.

Intreaga cantitate de substanta vegetala a fost transmisa spre expertiza la B.C.C.O. Timisoara.

Cei doi cetateni albanezi au fost prezentati procurorului D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timisoara, pe numele unuia dintre ei fiind emisa ordonanta de retinere pentru 24 de ore, urmand sa fie prezentat judecatorului din cadrul Tribunalului Timis cu propunere  de arestare preventiva. (Vlad Enciu)

Leave a Reply