JOCURI DE PUTERE! Directorul SRI ii raspunde lui Liviu Dragnea, dupa ce liderul PSD a anuntat ca nu-l sperie “nici Iohannis, nici Hellvig”

SRI considera ca se incearca atragerea institutiei intr-o zona a speculatiilor prin afirmatii false, acuzatii nefondate si calomnierea cadrelor Serviciului, dupa ce Liviu Dragnea a declarat ca nu se teme de Eduard Hellvig.


”Este regretabil faptul ca se incearca atragerea Serviciului Roman de Informatii intr-o zona a speculatiilor, prin afirmatii false, acuzatii nefondate si calomnierea cadrelor Serviciului. SRI condamna ferm aceste incercari de denigrare a institutiei si ii asigura pe partenerii interni si externi ca va ramane ancorat in misiunile sale care privesc exclusiv securitatea nationala”, a precizat luni Consiliul Director al Serviciului Roman de Informatii.

Directorul SRI, Eduard Hellvig, ”ii asigura pe toti cetatenii Romaniei de neimplicare in niciun fel de jocuri de putere, de mentinere a institutiei in afara dezbaterilor politice si de determinare in efortul conjugat de a prezerva securitatea nationala”, se mai arata in comunicat.

”Raman la conducerea PSD pentru a duce toate aceste lucruri la capat, si le voi duce. Raman si in conducerea majoritatii parlamentare impreuna cu domnul presedinte Calin Popescu Tariceanu. Nu va trece motiunea de cenzura, in schimb si eu, si colegii mei am decis astazi sa fim mult mai fermi si mult mai radicali cu tot ceea ce trebuie sa facem.

Nu ma sperie nici Iohannis, nici Hellvig, nici Pahontu, nici Kovesi, nici Basescu, nici Ponta, nici Oprea, nici altii. Obiectivele la care m-am angajat si pentru care mi-am asumat responsabilitatea raman aceleasi si impreuna cu colegii mei le vom duce la capat”, a declarat vineri seara Liviu Dragnea, dupa sedinta CEx, in care conducerea PSD a decis sa-l sprijine in continuare pe presedintele Camerei Deputatilor, dupa condamnarea in prima instanta la 3 ani si jumatate de inchisoare. (V.E.)

Leave a Reply