Judecatorii, ascunsi in birouri! O noua radiografie acida a actului de justitie si a clasei politice semnata de presedinta Tribunalului Timis

Presedinta Tribunalului Timis, Adriana Stoicescu, a decis sa arunce manusa atitudinii civice catre colegii din magistratura, carora le cere sa-si asume responsabilitati si sa iasa din starea de letargie sistemica. In opinia sa, judecatorii se prevaleaza de obligatia de rezerva pentru a nu interveni in disputele care marcheaza, in ultima perioada, justitia din Romania.


“Noi, cei care suntem chemati sa facem dreptate, stam ascunsi in birouri si, sub umbrela obligatiei de rezerva, repetam obsesiv, in fata avalansei de mizerii, acelasi refren: nu-i treaba mea, nu e adevarat ce se spune”, acuza Adriana Stoicescu intr-un text publicat pe pagina sa de Facebook.

Radiografia necrutatoare a presedintei Tribunalului Timis, invelita intr-o vituperanta folie de ironie metaforica, un soi de specialitatea casei, porneste de la vulnerabilitatea consacrata a actualului regim politic, prostul satului ajuns lider, si ajunge, inevitabil, la aruncarea in derizoriu a celor ce-si asuma rolul de a indrepta raul facut de noi toti.

Reproducem intocmai textul publicat de Adriana Stoicescu, care devine varful de lance al magistraturii banatene in razboiul contra atacurilor la independenta Justitiei.

 “Pe vremuri, prostul satului statea mai mult ascuns in casa. Ai lui se rusinau, oarecum, sa il scoata in lume si sa il lase sa vorbeasca cu oamenii. Astazi, prostul satului a devenit lider si isi face un titlu de glorie din trecutul lui. Nu numai ca nu sta in casa….iese in lume si tine lectii tuturor. Prostia ridicata la rang de virtute, combinata cu nesimtirea absoluta, ne-au adus in haznaua in care ne zbatem azi. Am coborat la stadiul de primate, care urla unele la altele, fara noima, batandu-se cu pumnii in piept amenintator.

Aici ne-a adus mentalitatea de sclavi, atenti mereu doar la nevoile stapanului, dornici sa ii satisfacem orice capriciu, doar-doar ne baga in seama si ne arunca si noua o bucatica de ciolan; pentru a intra in gratiile lui suntem dispusi sa ne taiem unii altora beregata.

Lenesi, indiferenti si egoisti supravietuim si atat, iar hrana ne este rautatea gratuita. Bucurie ne aduce doar agonia caprei vecinului.
Secolele de lasitate ne-au marcat ireversibil, asa incat azi nimeni, dar absolut nimeni nu isi asuma vreo responsabilitate. Asteptam cu mana intinsa fara a fi dispusi sa facem cel mai mic efort sa schimbam ceva; apoi, indiferent de ce obtinem, urlam nemultumiti. Suntem victimele prin excelenta; ne sunt mereu incalcate drepturile, noi avand, desigur, dreptul absolut de a le incalca pe ale celorlalti.

Am aruncat la gunoi respectul si decenta, bunul simt si educatia. Apoi le-am dat foc. Ne jignim zi-lumina, fara a mai stii de ce ; oricum nu conteaza…placerea de a arunca cu noroi in celalalt face toti banii si merita orice efort, nu-i asa? Am aruncat in derizoriu justitia; noi, cei care suntem chemati sa facem dreptate, stam ascunsi in birouri si, sub umbrela obligatiei de rezerva, repetam obsesiv, in fata avalansei de mizerii, acelasi refren: nu-i treaba mea, nu e adevarat ce se spune.

In loc sa acceptam ca am gresit, sa cercetam cum a fost posibil, ne irosim in certuri meschine, inventand pretexte si justificari penibile, aratand cu degetul spre aceia dintre noi care isi asuma rolul de a incerca, macar in ceasul al doisprezecelea, sa indrepte raul facut de noi toti.

Nu bagam de seama, insa, ca degetul intins acuzator spre celalalt e putin murdar… Incet, dar sigur, prin indiferenta noastra, ne transformam in tortionari, uitand, se pare, care a fost soarta acestora…”. (G.I.)

Leave a Reply