Inca o sinucidere in sistemul judiciar! O grefiera in varsta de 53 de ani s-a aruncat in gol de la etajul II al Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi

O grefiera din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi a murit, vineri dimineata, dupa ce s-ar fi aruncat de la etajul al II-lea al cladirii in care lucra.


Victima a fost preluata in stare de inconstienta de la locul accidentului de un echipaj Smurd si transportata la Spitalul ”Sfantul Spiridon”, insa toate eforturile medicilor au fost zadarnice si s-a declarat decesul.

„Pacienta era in stop cardio-respirator din trauma. S-au inceput manevrele de resuscitare si s-au continuat in unitatea primire urgenta. Din pacate nu s-a reusit reintoarcerea circulatiei spontane, s-a declarat decesul si s-a anuntat politia si medicina legala”, a declarat Diana Cimpoesu, medic sef UPU-SMURD.

Anchetatorii ar fi gasit in buzunarul grefierei un bilet de adio scris pe doua pagini, prin care le cerea iertare celor dragi, dar in care ar fi povestit si despre cateva neintelegeri de la locul de munca. Potrivit unor surse din ancheta, angajata Parchetului avea si mai multe credite la banci.

La fata locului au venit crimalistii dar si inspectorii de munca. „Din primele indicii si primele discutiii am hotarat sa deschidem procedura de cercetare, procedura care va stabili caracterul acestui tragic eveniment”, a declarat George Tanasievici, inspector la ITM Iasi. Colegii, grefieri si procurori, sunt socati de cele intamplate, mai ales ca femeia nu le-a dat de banuit ca ar putea recurge la un asemenea gest.

„In dimineata acestei zile, in jurul orei 7.10, a avut loc un eveniment nefericit la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi, soldat cu decesul colegei noastre. In aceste momente tragice, gandurile noastre se indreapta catre familia colegei noastre”, a fost mesajul Mariei Luiza Iuriciuc, procuror sef Sectie Urmarire Penala la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi.

Reamintim ca, in 26 aprilie, fostul purtator de cuvant al Parchetului General Ramona Bulcu a murit dupa ce s-a aruncat de la etajul al cincilea al cladirii in care lucra, iar, in 15 martie, fostul sef al DNA Timisoara Tamas Schiffbeck s-a sinucis aruncandu-se de la etajul cladirii in care lucra ca procuror al Directiei Nationale Anticoruptie. (Vlad Enciu)

Leave a Reply