Achitarea lui Nikolaus Mann in dosarul fraudarii companiei Aton, contestata de partenerul german. Decizia Curtii de Apel Alba Iulia, o “razbunare” a judecatoarei care avea sotul arestat de DIICOT

Bucuria achitarii in dosarul instrumentat de DIICOT Timisoara, in care a fost acuzat delapidare, fals, spalare de bani si fraudarea companiei Aton Gmbh cu 33 milioane de euro, a fost de scurta durata pentru omul de afaceri Nikolaus Mann (foto 1).


Avocatii medicului german Mario Lutz Helmig (foto 2), proprietarul companiei Aton, au formulat contestatie in anulare fata de decizia definitiva a Curtii de apel Alba Iulia prin care Mann a fost achitat, desi la Tribunalul Arad primise 15 ani de inchisoare.

Principalul motiv al caii extraordinare de atac este faptul ca judecatoarea Ioana Stanca Marcu din completul care a dispus achitarea a fost intr-o ”relatie contencioasa” cu DIICOT, parchetul care a instrumentat dosarul omului de afaceri Nikolaus Mann.

Cu o luna inainte de verdictul de achitare din 29 noiembrie 2018, sotul judecatoarei, omul de afaceri Cornel Marcu, a fost retinut de DIICOT Iasi intr-un dosar de crima organizata, evaziune fiscala şi spalare de bani, alaturi de fratele luptatorului de K1, Catalin Morosanu.

Mai mult, la ultimul termen al procesului lui Mann, judecatoarea Ioana Stanca Marcu, astepta verdictul la contestatia impotriva sechestrului impus de DIICOT asupra unei sume de 20.500 de euro. Procurorii sechestrasera banii sotului judecatoarei, insa ea a sustinut ca suma ar fi fost a ei.

Avocatii investitorului german spun ca au aflat de starea de incompatibilitate a judecatoarei Marcu abia dupa ultimul termen al procesului, inainte de pronuntare, cand nu se mai putea face nimic.

In plus, ei sustin ca si cealalta judecatoare din complet, Oana Maria Petrascu, a facut parte din Colegiul de conducere al CA Alba si a votat pentru repartizarea ei de la Sectia Contencios la Sectia penala, unde a intrat in dosarul omului de afaceri Nikolaus Mann.

”Solutia din apel a fost data cu ignorarea cu desavarsire a apelurilor parchetului si ale partilor civile si cu ignorarea probelor esentiale din dosar si a concluziilor noastre orale si scrise, in cuprinsul carora am dezvoltat pe larg acuzatiile, in mod documentat si cu trimiteri exacte la piesele dosarului.

In antiteza cu atitudinea manifestata fata de noi si fata de parchet, judecatoarele din apel au aratat o indulgenta nelimitata fata de inculpati, permitandu-le acestora sa-si spuna pasul de-a lungul unei perioade record de audieri, de aproape 3 ani.

Numai inculpatul Mann Nikolaus a fost audiat de-a lungul unei perioade de 9 luni, in sedinte bilunare si lunare dedicate, ce au durat in medie 6 ore. Audierea unui inculpat timp de 9 luni este probabil un record si o premiera in instantele de judecata din Romania”, sustine Ruxandra Boniu, unul dintre avocatii medicului german Mario Lutz Helmig.

De partea cealalta, avocatii lui Nikolaus Mann spun ca acuzatia potrivit carora judecatorii le-ar fi favorizat clientul este vaxatorie si total nefondata. ”Nu cunosc aspectul legat de presupusa incompatibilitate a doamnei judecator Marcu, insa de ce avocatii domnului Helmig nu au formulat cereri si nu au intreprins proceduri pana la pronuntarea deciziei?

In ceea ce priveste acuzatiile potrivit carora judecatorii ne-au favorizat, pot sa va spun ca sunt afirmatii vexatorii, total nefondate, lipsite de consistenta si de probe. Eu nu as face asa ceva, nu mi se pare corecta atitudinea avocatilor lui Helmig. Sa se vada ce s-a muncit, sa se vada silogismul judiciar, cum si-au facut dumnealor apararea si probele administrate, fiind un dosar complex”, a declarat avocatul Razvan Constantin Murariu, aparatorului omului de afaceri Nikolaus Mann.

In 2013, Mann a fost trimis in judecata de procurorii DIICOT Timis pentru un prejudiciu de 33 de milioane de euro. Potrivit DIICOT, Mann ar fi devalizat grupul de firme Aton Gmbh detinut de medicul german Lutz Mario Helmig, cu complicitatea angajatilor romani ai acestuia.

In iunie 2015, Tribunalul Arad a dispus condamnarea omului de afaceri Nikolaus Mann la 15 ani de inchisoare pentru delapidare cu consecinte deosebit de grave, fals si spalare de bani.

Pe 29 noiembrie 2018, Curtea de apel Alba, in complet cu judecatoarele Ioana Stanca Marcu si Oana Maria Petrascu, a dispus insa achitarea definitiva a omului de afaceri Nikolaus Mann. (V.E.)

Leave a Reply