STUDIU. Cati dintre romanii care mananca “painea amara a strainatatii” vor sa se intoarca definitiv in tara? Vezi care sunt motivele repatrierii

Aproape jumatate dintre romanii emigranti vor sa se intoarca in tara, conform datelor relevate de un studiu referitor la diaspora romaneasca. Cei care inca nu vor sa revina in Romania spun ca sunt nemultumiti, in principal, de coruptie si de viata politica actuala.


Circa 47% dintre respondentii studiului realizat de Open-I Research si citat de Hotnews spun ca vor sa se intoarca in tara. Trei sferturi dintre ei se regasesc in sloganul “Vrem sa fim din nou Acasa”.

Alte motive pentru revenirea in tara sunt pentru a fi alaturi de cei dragi, pentru a ajuta Romania, pentru a petrece anii de pensie in tara sau pentru a incepe o afacere.

Pe de alta parte, din cei 53% care nu vor sa se mai intoarca in Romania, principalele motive invocate sunt coruptia, viata politica actuala, mentalitatea, nivelul de trai scazut si lipsa locurilor de munca.

In aceste conditii, “daca aceste probleme s-ar ameliora, impreuna cu imbunatatirea sistemului sanitar, sistemul educational si reducerea birocratiei, mai multi oameni ar lua in considerare repatrierea“ spune Adina Nica, de la Open-I Research.

Studiul s-a desfasurat in perioada iulie – august 2019 pe un esantion de 1810 romani emigrati in tari precum Spania, Italia, Marea Britanie, Irlanda, Germania, SUA, Franta, Canada, Austria, Norvegia, Belgia. (Mara Ion)

Leave a Reply