Banca amendata cu 3.000 de lei, dupa ce a refuzat sa deschida un cont unei persoane nevazatoare. “Contract scris in limbaj Braille”, este sugestia Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii

O banca a fost sanctionata de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) cu 3.000 de lei, pentru ca a refuzat sa deschida un cont bancar unei persoane nevazatoare. Motivatia bancii: nevazatorul nu poate citi contractul.


“S-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale in cuantum de 3.000 lei bancii reclamate, pentru refuzul unei banci de a deschide un cont bancar pentru o persoana nevazatoare din cauza faptului ca nu poate citi contractul, ceea ce reprezinta discriminare și incalca dreptul la demnitate, conform art. 2, alin. 1, art. 10 lit. d) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicata”, conform unui comunicat.

Bancile trebuie sa acorde posibilitați alternative pentru persoanele cu dizabilitați, de exemplu contract scris in limbaj Braille, se mai adauga in comunicatul Consiliului.

In acelasi registru se inscrie si preocuparea Asociatiei Infocons, care a cerut BNR sa sa tipareasca bancnote care sa contina si caractere in limbajul Braille, intrucat persoanele nevazatore se descurca greu cu bancnotele aflate in circulatie, carora nu le pot afla singuri valoarea.

Potrivit unui comunicat al Infocons, semnat de presedintele acestei organizatii, Sorin Mierlea, toate tarile din lume care au tiparit bancnote din polimeri, au incluse pe acestea litere si cifre imprimate si in Braille, pentru a fi sesizate de nevazatori. (Gabriela Gaspar)

Leave a Reply