VIDEO. Un interlop din Jimbolia, mesaj de amenintare trimis fostului sef al Politiei Bolintin Vale, care a batut un tanar legat si trantit la pamant. “Daca erai in orasul meu, te asteptam in casa si te mancam!”

La doar cateva zile dupa ce un smecher din Bucuresti a fost saltat de mascati si condus in spatele gratiilor, sub acuzatia de ultraj, dupa ce i-a amenintat pe politisti – prin intermediul unei inregistrari video postate pe Facebook – ca le “sparge ficatii”, acelasi ghinion penal s-ar putea abate si asupra unui agresiv bataus din Timis.


Este vorba despre Ionut Vetisan, vedeta de necontestat in orasul Jimbolia, care a fost atat de marcat de comportamentul violent al fostului sef de politie din Bolintin Vale, comisarul Costel Serban, care a lovit de mai multe ori un tanar de etnie tiganeasca, legat cu mainile la spate si trantit la pamant, incat, extrem de nervos, i-a transmis o ploaie de injuraturi si amenintari, prin intermediul unui mesaj video postat pe grupul online Futok Jimbolia.

“Dati share cat mai multi, sa ajunga la acel comandant. Ce comandantul p…ii mele e ala? Daca acest lucru se intampla in orasul meu, il asteptam direct la el in casa si-l mancam! Romanii sunt fratii mei, ungurii, nemtii, am crescut cu ei pe strada. Cum sa pui un om la pamant, legat, si sa-l bati in halul ala? Orice ar fi facut! Si mascatii stau si se uita. Trag si ei de fiare la sala si se cred smecheri.

Nu mai pot de nervi! Tremur tot. Mi-o trimis prietenii mei poza cu acel comandant de politie, i-am vazut mutra. S-a si fotografia cu copiii, sa se creada ca-i iubeste. Daca erai in orasul meu, eu ma duceam personal si te asteptam la tine in casa! Cine ma stie, ma cunoaste!

Am iesit pe strada, la Revolutie, ca sa lupt pentru libertate. Aveam 10 ani. Am spart o gradinita sa-i duc la sora mea jucarii. Nu se poate asa ceva. Domnilor parlamentari, domnule presedinte, de ce acel politist mai este liber?”, se intreaba interlopul din Jimbolia, folosind un limbaj extrem de licentios si injurand ca la usa cortului, atitudine de extremist care a indignat comunitatea locala.

In ciuda amenintarilor fatise cuprinse in acest material, comparabile cu “ficatii sparti” de la Bucuresti, deocamdata, Ionut Vetisan nu a fost deranjat de mascatii IPJ Timis.

In schimb, printre cele peste 2000 de comentarii, majoritatea de felicitare pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume, apare si un anume Graur Florin, care-i pune la punct pe toti cei care critica mesajul de amenintare al tatuatului din Jimbolia.

“Am un mesaj pentru cei care intrebati de ce mai este acest om in libertate… Acest om are dreptul prin Constitutie la libera exprimare. El doar a injurat si conform codului penal se incadreaza la art 61, care cel mai rau poate primi o amenda. Voi puneti-va intrebarea ce cauta politisti care au intrat peste acei cetateni in curte si i-au batut, legatati jos. Ce cauta acei politisti in libertate? Voi aceste lucruri nu le vedeti?”.

Revenind la durul interlop din Jimbolia, sa spunem ca, in 31.01.2020, prin hotararea 324/2020, Judecatoria Timisoara l-a condamnat la 11 luni de inchisoare, cu suspendare, pentru infractiunea de distrugere, si prestarea a 60 de zile de munca neremunerata la… Primaria Jimbolia sau la Regia Autonoma de Transport Timisoara.

Tovarasul sau de fapta, Cristian Stoica, s-a ales doar cu 10 luni de inchisoare si doua luni de munca neremunerata la una dintre cele doua institutii publice.

De asemenea, instanta a dispus incunostiintarea persoanelor vatamate Oanca Gianina-Lily si Oanca Romulus, precum si a numitului Merjan Flavius, ca pot solicita emiterea unui ordin european de protectie fata de inculpatul Vetisan Sebastian-Ionut.

“Postarea este publica, in grupul Futok Jimbolia. Individul a fost condamnat la 10 ani de inchisoare pentru ca si-a violat fiica, minora la acea data. Mai are si in prezent reclamatii pentru lovire”, ne-a dezvaluit un fost politist din Jimbolia.

Reamintim ca, dupa incidentul violent din Bolintin Vale, comisarul Costel Marian Serban a fost demis din functia de sef al politiei si este cercetat de procurori. Pe numele sau „a fost deschis un dosar penal pentru purtare abuziva, cu privire la modul de interventie al politistilor la evenimentul petrecut in data de 18 aprilie 2020”, a precizat purtatorul de cuvant al IPJ Giurgiu, Emanuela Sarbu. (V.E.)

One thought on “VIDEO. Un interlop din Jimbolia, mesaj de amenintare trimis fostului sef al Politiei Bolintin Vale, care a batut un tanar legat si trantit la pamant. “Daca erai in orasul meu, te asteptam in casa si te mancam!”

  1. Istoria,, interopului,,ati publicato dar istoria politistului nu ma intreb dece ? Deci politistu a primit ordin european de protectie fata de Vetisan Ionut mi se pare o mare prostie noi oameni de rand ar trebui sa avem ordin european de protectie fata de politia romana pt ca până bate un interlop un politai politia sute sau miii nevinovati

Leave a Reply