Fostul director general al Directiei Finantelor Publice Timisoara, Lucian Heius, s-a vindecat de Covid-19 si a donat plasma pentru a ajuta la vindecarea altor persoane infectate

Lucian Heius, fostul director general al Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice Timisoara, a inaugurat lista donatorilor de plasma din judetul Hunedoara, alaturi de primarul municipiului Deva, Florin Oancea, si de administratorul public al orasului, Adrian David.


Cei trei s-au prezentat, astazi, la Centrul Judetean de Transfuzii Hunedoara-Deva, unde au avut loc primele recoltari de sange in vederea obtinerii plasmei necesare pentru vindecarea bolnavilor de COVID-19.

Lucian Heius, actualmente deputat PNL, s-a infectat cu noul coronavirus la jumatatea lunii martie, fiind tratat si vindecat de COVID-19 la Spitalul de Boli Infectioase din Timisoara, cea mai eficienta unitate spitaliceasca in tratarea pacientilor infectati cu noul coronavirus din tara.

Cei trei donatori de lux au declarat, sambata, ca au dorit sa doneze de sange, necesar la pregatirea plasmei impotriva virusului COVID-19, din spirit de solidaritate cu bolnavii aflati pe paturile de spital, dar si pentru a oferi un exemplu catre alte persoane care pot sa ajute la salvarea de vieti.

Deputatul Lucian Heius, considera gestul ca fiind unul “normal”, venit sa sprijine bolnavii aflati in suferinta.

“Daca Dumnezeu a hotarat ca trebuie sa trecem prin aceasta boala si exista tehnologie ca prin aceasta donare de sange sa poata fi extrasa o cantitate de plasma care sa-i ajute pe alti romani care trec prin boala, este normal sa facem acest lucru. Speram ca gestul nostru sa fie urmat si de alti oameni care au fost bolnavi si s-au insanatosit, iar acum sa-i ajute pe cei care au nevoie de aceasta plasma”, a declarat deputatul Lucian Heius.

Directoarea Centrul Judetean de Transfuzii Hunedoara-Deva, dr. Victoria Halmagi, a anuntat ca institutia pe care o conduce, in colaborare cu Directia de Sanatate Publica Hunedoara, a alcatuit o lista a potentialilor donatori de sange, inclusiv cadre medicale, de la care s-ar putea pregati apoi plasma utilizata in tratamentul persoanelor grav bolnave de COVID-19. Toti cei contactati au raspuns pozitiv la solicitarea de a dona sange pentru plasma.

“Avem o lista de donatori identificata cu ajutorul DSP Hunedoara. In general, oamenii raspund pozitiv la solicitarea noastra. Sunt deja 50-60 de persoane care au raspuns pozitiv”, a afirmat dr. Halmagi.

Conform datelor anuntate sambata de Prefectura Hunedoara, de la debutul pandemiei de COVID-19 in judet au fost confirmate 629 de imbolnaviri, iar 479 de persoane s-au vindecat. Din cauza bolii au decedat 69 de oameni. (Mara Ion)

Leave a Reply