SENTINTA in dosarul coruptiei din IPJ Timis! Marcel Craciunescu, fostul sef al Politiei Rutiere, condamnat la 3 ani de inchisoare. Alti patru politisti, judecati pentru dare de mita, au fost achitati

Curtea de Apel Timisoara a pronuntat sentinta in dosarul de coruptie in care a fost trimis in judecata fostul sef al Politiei Rutiere Timis, comisarul sef Marcel Craciunescu, precum si patru dintre fostii sai subalterni, respectiv Cosmin Bledea, Vasilica Garbaci, Sorin Draghici si Adrian Dinca.


Pe parcursul administrarii probelor din dosar, judecatorul Mircea Cretu a hotarat schimbarea incadrarii juridice, in ceea ce-l priveste pe Marcel Craciunescu, din luare de mita in abuz in serviciu, in ciuda faptului ca procurorul DNA din instanta s-a opus, formal, luarii acestei decizii.

Ultimul martor audiat in acest dosar, Doinel Malcoci, nu a pus “paie” peste focul aprins de procurorii DNA, sustinand ca tot ce stie despre Marcel Craciunescu a auzit cu titlu de barfa.

“Am auzit ca se vorbise prin curte, si inclusiv de la martorul denuntator Duma Dorin, ca inculpatul Craciunescu ar fi primit de la ceilalti bunurile de care este acuzat de catre procurori, fiindca eu am auzit cu titlu de barfa, fiind lider de sindicat, si nu am auzit ca au fost date punctual pentru promovare, pentru nesanctionare sau pentru mutare. Eu imi amintesc ca am perceput atunci si ca lumea era in general nemultumita de influenta politicului asupra functionarilor din statul roman si asta deranja si atunci”, a declarat Malcoci, cu aluzie la faptul ca Marcel Craciunescu fusese impus sef la Rutiera de nasul sau, Titu Bojin, care la acea vreme era presedintele Consiliului Judetean Timis.

Potrivit Hotararii 150/2020 a Curtii de Apel Timisoara, Marcel Craciunescu, fostul sef al Serviciului Politiei Rutiere din cadrul IPJ Timis, a fost condamnat la 3 ani de inchisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 4 ani, si la efectuarea a 100 de zile de munca neremunerata, in folosul comunitatii, la Consiliul Local Timisoara sau SC Horticultura SA.

Din cuantumul pedepsei s-a scazut perioada arestului preventiv, masura preventiva dispusa de judecator intre 20.01.2015 – 11.05.2015. De asemenea, instanta a dispus confiscarea a patru jante de culoare gri, marca Mercedes, sechestrate si sigilate. Marcel Craciunescu a mai fost obligat la plata a 15.000 de lei, cheltuieli judiciare catre stat.

Cosmin Bledea, Vasilica Garbaci, Sorin Draghici si Adrian Dinca au fost achitati, desi luare de mita si darea de mita sunt infractiuni corespondente. Sentinta nu este definitiva, putand fi atacata cu apel in 10 zile de la comunicare. (G.I.)

3 thoughts on “SENTINTA in dosarul coruptiei din IPJ Timis! Marcel Craciunescu, fostul sef al Politiei Rutiere, condamnat la 3 ani de inchisoare. Alti patru politisti, judecati pentru dare de mita, au fost achitati

  1. Multi politisti au fost ,,oaspetii,, arestului IPJ Timis dar CRACIUNESCU a fost pe ,,puta,,lui ! Nu a cerut privilegii ,nu a plans ca de exemplu Armando ,Florin, Sorin ,etc. Era jovial,optimist si fara grija zilei de maine. Ii certa pe fostii lui sefi si colegi de suferinta ca nu au facut absolut nimic pentru ,,baietii astia de ne pazesc,,.Zicea ,,sunt 100 de functii de agent 1 vacante si ei sunt agenti 3 ca nimeni nu a avut nevoie de ei .Acum sunt buni ca dam telefoane fara numar si nu ne cantaresc pachetele ?,,

  2. Daaa om de caracter maxim cică prosstu nu e prost destul dacă nu e si fudul , rupea la radar și limbi la Momcilo la greu

Leave a Reply