Alerta VALUTARA. Euro continua sa creasca, fiind la al doilea RECORD consecutiv. Cotatiile unciei de aur, in coborare

Retragerile de capital de pe pietele de la marginea zonei euro au produs o depreciere a monedelor din regiune, inclusiv a leului.


Cursul euro a urcat luni de la 4,8492 la 4,8552 lei, al doilea maxim consecutiv dupa cel de vineri, leul pierzand in doua sedinte peste un ban.

Piata s-a deschis la inceputul saptamanii direct pe crestere la 4,858 lei, cu un minim al sedintei de 4,854 lei.

Presiunea pe leu este pusa de oficialii BNR pe seama evolutiilor externe dar si pe deciziile politice locale, dupa ce PSD forteaza in parlament cresterea pensiilor cu 40%, ceea ce va provoca un dezechilibru bugetar si mai mare.

Perechea euro/dolar isi echilibra evolutia pe pietele financiare, 1,1813 – 1,1849 dolari, in conditiile in care cele americane erau inchise cu ocazia Zilei Muncii (Labor Day). Vinerea trecuta Departamentul american al Muncii a anuntat crearea in august a 1,37 milioane noi locuri de munca si scaderea somajului la 8,4%.

Pe acest fond cursul dolarului american a crescut de la 4,4940 la 4,1033 lei.

Moneda elvetiana se deprecia la 1,08 – 1,083 franci/euro, media ei coborand de la 4,4940 la 4,4893 lei.

Cresterea duritatii mesajelor oficialilor europeni si britanici in privinta viitorului relatiilor post-Brexit au facut ca lira sterlina sa scada cu aproape 1% fata de euro. Negociatorul sef al UE a afirmat ca „nu va exista un acord cu Regatul Unit in detrimentul Uniunii Euriopene (UE) şi in detrimentul pietei unice”.

In aceste conditii cursul lirei sterline a coborat de la 5,4424 la 5,4142 lei.

Cotatiile unciei de aur continuau sa coboare, aceasta retragandu-se pe pietele specializate la 1.926 – 1.937 dolari, ceea ce a facut ca pretul gramului de aur sa scada de la 255,1851 la 254,3871 lei.

Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei, a inceput saptamana la 1,99%, cel la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 2,08%, iar cel la 12 luni la 2,12%.

In regiune, media monedei poloneze urca de la 4,4508 la 4,457 zloti/iar iar a celei maghiare de la 359,43 la 360,04 forinti.

La o saptamana dupa ce a urcat pana la 12.100 dolari, bitcoin cobora, luni, pe platformele specializate, la 9.900 – 10.300 dolari. (Radu Georgescu)

NOTA. Sunt folosite date si informatii disponibile, luni, 7 septembrie, pana la ora 14.

Leave a Reply