CARANTINA! Accesul in opt comune din Timis se face doar cu documente justificative. VEZI interdictiile extreme instituite pentru localnici

Intrarea in carantina a localitatilor din Timis cu grad ridicat de transmitere a virusului SARS-CoV-2 a fost devansata cu aproape 24 de ore, astfel ca, joi dimineata, la ora 5, s-a instituit blocada pandemica in Pesac, Fibis, Dudestii Noi, Becicherecu Mic, Giroc cu satul apartinator Chisoda, Dumbravita, Mosnita cu satele apartinatoare Rudicica, Urseni, Albina si Mosnita Veche, ultima pe lista fiind si Ghiroda, fara satul Giarmata Vii.


Intrarea in vigoare a masurilor avizate de secretarul de stat Raed Arafat, Comandatul Actiunii din cadrul Centrului National de Coordonare si Conducere a Interventie, a fost verificata de prefectul de Timis, Liliana Onet, care a fost prezenta, alaturi de fortele de ordine, la intrarea in localitatea Mosnita.

„Conform art. 3 din Ordinele Comandantului care instituie carantinarea, trebuie declaratie pe propria raspundere pentru circulatia si stationarea in spatiile publice a persoanelor pentru motive bine justificate. Nu prevederile hotararilor CJSU se aplica, ci Ordinele Comandantului Actiunii”, au transmis, joi dimineata, reprezentantii Prefecturii Timis.

Asadar, timp de 14 zile, locuitorii sau angajatii societatilor comerciale din cele opt localitati trebuie sa aiba asupra lor, in permanenta, declaratia pe propria raspundere, adeverinta de la angajator sau legitimatia de serviciu, pentru a li se permite iesirea/intrarea din/in aceste zone rurale.

Pentru cei care doresc sa tranziteze localitatea Dumbravita s-a stabilit o rute ocolitoare prin Timisoara – DN 69, Calea Aradului, si Timisoara – DN 6, Calea Lugojului. De asemenea, pentru cei care doresc sa tranziteze localitatea Mosnita, pe DJ 592, dinspre Cheveresul Mare, ruta ocolitoare este DJ 592 A – Otvesti – Stamora Romana – Liebling – DN 59 Jebel -DN 59 Sag – Calea Sagului. Pentru localitatile care nu au rute ocolitoare, este permisa tranzitarea, insa oprirea este interzisa pe teritoriul acestora.

Astfel, conform hotararilor Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta Timis, care au fost validate de Comandatul Actiunii din cadrul Centrului National de Coordonare si Conducere a Interventie si publicate in Monitorul Oficial:

Art. 1. (1) Se  va solicita  Centrului National de Coordonare si Conducere a Interventiei emiterea Ordinului Comandantului Actiunii pentru instituirea masurii de carantina zonala.

(2) Incepand cu data de 6.11.2020, ora 00,00 (modificat – 05.11.2020, ora 05,00, n.r.), se instituie masura carantinarii zonale, pentru o perioada de 14 zile, pentru localitatile: GHIRODA (Fara Giarmata Vii), DUDESTII NOI, DUMBRAVITA,  BECICHERECU MIC, FIBIS, PESAC, GIROC cu sat apartinator CHISODA, MOSNITA NOUA cu satele apartinatoare: MOSNITA VECHE, ALBINA, URSENI, RUDICICA.

Art. 2. In zona prevazuta la art. 1 alin. (2) se instituie urmatoarele masuri obligatorii:

  • identificarea tuturor persoanelor cu domiciliul, resedinta ori cu adresa declarate in zona mentionata la art. 1 alin. (2) adresa declarata prin Declaratie pe propria raspundere si introducerea acestora in bazele de date dedicate;
  • limitarea la maximum a deplasarii persoanelor si monitorizarea permanenta a respectarii acestei masuri;
  • evaluarea de catre Directia de Sanatate Publica Timis a oportunitatii si prioritizarii de testare a persoanelor si transmiterea solicitarilor de sprijin cu materiale sanitare si personal de specialitate catre Institutul National de Sanatate Publica/Ministerul Sanatatii;
  • stabilirea, prin grija administratiei publice locale si a Inspectoratului de Politie Judetean Timis, a rutelor ocolitoare, a cailor majore de circulatie care tranziteaza zona si aducerea la cunostinta populatiei prin mijloacele mass-media locale a acestei masuri;

Interzicerea desfasurarii urmatoarelor activitati:

– organizarea de evenimente private (nunti, botezuri, mese festive etc.) in spatii inchise si deschise;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfasoara activitati de preparare, comercializare si consum al produselor alimentare si/sau bauturilor alcoolice si nealcoolice, de tipul restaurantelor si cafenelelor, inclusiv a teraselor, in interiorul si exteriorul cladirilor;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici licentiati in domeniul jocurilor de noroc;

– activitatea cu publicul a structurilor de primire turistica;

– organizarea si desfasurarea de activitati in cinematografe si in institutii organizatoare de spectacole si/sau concerte;

  • oficializarea slujbelor religioase de cununie, botez si inmormantare cu prezenta unui numar maxim de 8 persoane;

  • instituirea obligativitatii purtarii mastii de protectie, astfel incat sa acopere nasul si gura, pentru toate persoanele care au implinit 5 ani, prezente in spatiile publice inchise si deschise;

  • suspendarea cursurilor scolare care presupun prezenta „fata in fata“ pentru toate unitatile de invatamant, cursurile urmand a se desfasura online;

Art. 3. In intervalul orar 22,00 – 5,00, in zonele carantinate este permisa circulatia pentru:

  1. a) persoanele care desfasoara activitati in domeniul apararii, ordinii publice, securitatii nationale, sanitar, situatiilor de urgenta, asistentei si protectiei sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publica, energetic, alimentarii cu apa, comunicatiilor, reprezentantii mass-media, transporturilor si aprovizionarii populatiei cu prezentarea unei adeverinte de la angajator cu precizarea intervalului orar pentru desfasurarea activitatii, legitimatie de serviciu sau oricare alt document care sa ateste activitatea profesionala ;
  2. b) persoanele care desfasoara activitate profesionala, altele decat cele prevazute la litera a, cu prezentarea unei adeverinte de la angajator, legitimatie de serviciu sau oricare alt document care sa ateste activitatea profesionala;
  3. c) persoanele care realizeaza activitati agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare, cu prezentarea certificatului de producator sau a unei declaratii pe propria raspundere care sa cuprinda nume si prenume, data nasterii, adresa de domiciliu, motivul deplasarii, data completarii si semnatura;
  4. d) deplasarea din alte motive justificate, precum ingrijirea/insotirea copiilor/membrilor de familie, ingrijirea unei/unui rude/afin sau persoana aflata in intretinere, asistenta persoanelor varstnice, bolnave sau cu dizabilitati, decesul unui membru de familie. Aceste persoane vor prezenta o declaratie pe propria raspundere care sa cuprinda nume si prenume, data nasterii, adresa de domiciliu, motivul deplasarii, adresa spre care se deplaseaza, data completarii si semnatura;
  5. e) deplasari scurte, in apropierea locuintei/gospodariei legate de nevoile animalelor de companie/domestice;
  6. f) urgente medicale;
  7. g) tranzitarea localitatilor zonelor carantinate de catre persoane care nu au domiciliul pe raza acestora, daca nu au fost stabilite rute ocolitoare.

Art. 4. Directia de Sanatate Publica Timis va intreprinde urmatoarele:

(1) va analiza oportunitatile si va prioritiza testarea persoanelor, va transmite solicitari de sprijin cu materiale sanitare si personal de specialitate catre Institutul National de Sanatate Publica/Ministerul Sanatatii,

(2) va stabili un calendar pentru dezinfectarea periodica a spatiilor publice si va urmari indeplinirea acestuia de catre unitatea administrativ teritoriala in cauza;

(3) va indruma si implica medicii de familie de pe raza localitatilor in monitorizarea din punct de vedere medical a persoanelor izolate la domiciliul si acordarea asistentei medicale populatiei din zona respectiva (femei gravide, persoane in program de hemodializa, pacienti oncologici etc.)

(4) va supraveghea colectarea deseurilor medicale si va asigura respectarea normelor de colectare a deseurilor medicale.

Art. 5. (1) In/Din zona mentionata la art. 1 alin. (2) este permisa intrarea/iesirea pentru:

  1. a) transportul de marfa, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime si resurselor necesare desfasurarii activitatilor economice in zona carantinata, precum si aprovizionarii populatiei;
  2. b) persoanele care nu locuiesc in zona carantinata, dar care desfasoara activitati profesionale in zona carantinata;
  3. c) persoanele care locuiesc in zona carantinata si desfasoara activitate profesionala in afara zonei carantinate;
  4. d) persoanele care realizeaza activitati agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
  5. e) deplasarea din alte motive justificate, precum ingrijirea/insotirea copiilor/membrilor de familie, ingrijirea unei/unui rude/afin sau a unei persoane aflate in intretinere, asistenta persoanelor varstnice, bolnave sau cu dizabilitati, decesul unui membru de familie;
  6. f) deplasarea pentru asistenta medicala care nu poate fi amanata si nici realizata de la distanta;
  7. g) urgente medicale;
  8. h) elevii si studentii care locuiesc in zona carantinata si care urmeaza cursurile unor unitati de invatamant din alte unitati administrativ-teritoriale, pentru care nu este dispusa masura de carantina zonala.

(2) Toate persoanele prevazute la alin. (1) vor prezenta autoritatilor competente un document din care sa rezulte calitatea de elev sau student, legitimatie de serviciu valabila, adeverinta de salariat eliberata de angajator sau alt document care sa ateste activitatea profesionala, iar pentru deplasarea din alte motive decat profesionale vor prezenta o declaratie din care sa rezulte motivul justificat al deplasarii.

(3) Daca nu a fost stabilita o ruta ocolitoare este permisa tranzitarea localitatilor din zona carantinata de catre persoanele care nu au domiciliul pe raza acestora, fiind interzisa oprirea in aceste localitati.

Art. 6. Masurile stabilite potrivit prevederilor prezentei hotarari vor fi comunicate autoritatilor publice locale si vor fi aduse la cunostinta populatiei, prin utilizarea sistemului RO-ALERT, precum si prin alte mijloace.

Art. 7. Prezentul ordin se pune in aplicare in conformitate cu prevederile Planului-cadru integrat de actiune pentru instituirea carantinei zonale, in scopul limitarii raspandirii coronavirusului SARS-CoV-2 pe teritoriul Romaniei nr. S/85.887 din 23.07.2020, elaborat la nivelul Ministerului Afacerilor Interne.

Art. 8. Este strict interzisa intrarea/iesirea in/din zona mentionata la art. 1 alin. (2) prin alte zone si cai de acces decat cele deschise circulatiei publice de pe drumurile europene, nationale, judetene si comunale. (G.G.)

 

 

Leave a Reply