Demisie la varful DNA Timisoara! Procurorul sef Lavinia Macovei a solicitat CSM eliberarea din functie si continuarea activitatii la aceeasi unitate de parchet

In plin scandal sexual la DNA Timisoara, cu Lucian Dolcu cercetat de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, sub acuzatia ca ar fi hartuit o femeie insarcinata in luna a VII-a, sotia unui avocat din Arad, sefa unitatii de parchet anticoruptie din vestul tarii a decis sa demisioneze.


Lavinia Magdalena Macovei, al carei mandat de procuror-sef s-ar fi incheiat in 27.11.2020, si-a depus demisia din functie si a solicitat Sectiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii sa avizeze eliberarea din functie si, totodata, sa autorizeze continuarea activitatii in cadrul aceleiasi unitati de parchet anticoruptie.

Cererea Laviniei Macovei (21696/2020) va fi analizata de catre membrii Sectiei pentru procurori a CSM la termenul din 24.11.2020.

Deocamdata, sefa DNA Timisoara nu a dorit sa comenteze decizia de renuntare la functia de conducere, cu cateva zile inainte de expirarea mandatului, nici daca hotararea sa are legatura cu scandalul in care este implicat subalternul sau, Lucian Dolcu, si controlul intern dispus, in acest caz, de conducerea centrala a DNA.

La aceleasi termen, se va solutiona si propunerea de delegare in functia de procuror militar sef al Sectiei de urmarire penala la Parchetul Militar de pe langa Tribunalul Militar Timisoara a domnului locotenent colonel magistrat Ionescu Flavius Adelin, procuror militar la aceasta unitate de parchet.

Sa mai spunem ca, la termenul din 17.11.2020, Sectia pentru procurori a CSM a aprobat cererea de pensionare a procurorului Floroiu Carmen Aristita, de la Parchetul de pe langa Tribunalul Timis, incepand cu data de 7.12.2020, si inaintarea catre Presedintele Romaniei a propunerii privind eliberarea din functie. (G.I.)

Leave a Reply