Oxigen pentru Timisoara! Marcam Ziua Nationala a Romaniei prin implicare, solidaritate si sprijin pentru bolnavii de Covid-19 (P)

COMUNICAT. De Ziua Nationala a Romaniei, Fundatia Comunitara Timisoara, coordonatoarea strangerii de fonduri pentru campania “Oxigen pentru Timisoara”, transmite tuturor romanilor “Multi ani sanatosi!” si face apel catre comunitate sa sustina nevoia urgenta de oxigen a bolnavilor de Covid-19, care nu mai au loc in spital, dar pot fi tratati de acasa.


“Oxigen pentru Timisoara” este o campanie initiata de Primaria Timisoara si ONG-uri timisorene implicate in comunitate, care si-au unit fortele pentru a pune in practica o actiune menita sa sprijine comunitatea si spitalele.

In acest moment, datorita aglomerarii spitalelor, multi pacienti cu Covid-19 trebuie ingrijiti la domiciliu, monitorizati cu ajutorul medicilor de familie, iar pentru cazurile medii si moderate este nevoie de concentratoare de oxigen si pulsoximetre.

Prin intermediul acestei campanii, ONG-urile si-au propus sa achizitioneze in prima etapa 250 de concentratoare de oxigen, 500 de pulsoximetre si echipamente consumabile pentru minim 1500 de beneficiari din Timisoara si zona metropolitana (Dumbravita, Ghiroda, Chisoda, Giroc, Mosnita etc).

Cum se pot implica timisorenii si nu numai?

Donand pe platforma de strangere fonduri disponibila aici (https://www.timotion.ro/proiecte-2020/solidari-in-fata-covid-19/).

Prin directionarea catre proiect a sumelor disponibile pentru sponsorizare, de catre persoanele juridice platitoare de impozit pe profit sau impozit pe venit. Solicitati contractul de sponsorizare sau mai multe informatii la adresa fundatiacomunitaratm@gmail.com.

Promovand cauza si proiectul in randul cunostintelor si prietenilor. Doar implicandu-ne cu totii lupta e mai usoara!

Ce s-a reusit pana acum?

“Din 2.500.000 lei, cat este necesar pentru a achizitiona toate echipamentele si consumabilele propuse, am reusit in numai 2 saptamani sa strangem 900.000 si ceva de mii lei. Comunitatea este minunata! Oamenii doneaza din solidaritate, altii pentru ca au trecut prin aceasta boala si stiu ce inseamna, altii pentru ca se tem ca vor fi pusi in situatia de a avea nevoie de oxigen sau pur si simplu pentru ca sunt mandri ca fac parte din aceasta comunitate, care se implica. Am primit sprijin si din partea multor companii; unele ne sunt alaturi din primavara si ne-au sustinut constant in efortul de a sprijini spitalele, altele s-au alaturat acum, motivati cu totii de faptul ca pot ajuta comunitatea sau proprii angajati. Tuturor le multumim!” ne povesteste Daniela-Mihaela Chesaru, director executiv Fundatia Comunitara Timisoara. Aici (https://www.timotion.ro/proiecte-2020/solidari-in-fata-covid-19/ ) pot fi urmarite si achizitiile realizate pana acum in cadrul proiectului.

Care este motivatia Fundatiei Comunitare Timisoara?

“Aceasta criza sanitara testeaza la maxim capacitatea de adaptare si rezilienta a comunitatii noastre. Intre a sta deoparte, a lasa pe altii sa isi bata capul, si a actiona impreuna, fiecare cu talentul, cu expertiza si cu resursele de care dispune, noi am decis sa ne solidarizam, sa actionam inca de la inceputul crizei si sa fim pregatiti pentru problemele pe care le poate intampina comunitatea noastra. Acum mai mult ca niciodata putem sa lucram IMPREUNA pentru binele comun.” Daniela-Mihaela Chesaru, director executiv Fundatia Comunitara Timisoara.

S-au alaturat campaniei multe alte ONG-uri timisorene, dar si multi voluntari, cu expertiza in diverse domenii, motivati de a face bine impreuna.

La multi ani Romania! (I.P.)

NOTA: Pentru mai multe detalii legate de strangerea de fonduri in cadrul campaniei Oxigen pentru Timisoara, va rugam contactati Daniela-Mihaela Chesaru, director executiv Fundatia Comunitara Timisoara, tel. 0770 101 707, e-mail daniela.chesaru@fctm.ro

Leave a Reply